Impactul tarifelor impuse de Trump zguduie economia globală
Ritmul de creştere al economiei mondiale ar putea încetini până la 2,3% în 2025, din cauza tensiunilor comerciale şi a incertitudinii care favorizează o tendinţă de recesiune, conform unui raport al UNCTAD, organism al Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare. Această prognoză a fost publicată miercuri, iar estimările sugerează o încetinire semnificativă comparativ cu avansul de 2,8% înregistrat în 2024.
UNCTAD a subliniat că această încetinire plasează economia mondială pe o traiectorie de recesiune, în contextul în care ritmurile medii de creştere anuală înainte de pandemie erau deja modeste. Raportul evidenţiază că incertitudinile comerciale au provocat perturbări pe pieţele financiare, în special după anunţul preşedintelui SUA, Donald Trump, din 2 aprilie, privind impunerea de tarife extinse pentru multe ţări.
După anunţul iniţial, Trump a suspendat, timp de 90 de zile, tarifele pentru mai multe economii, dar a impus tarife semnificativ mai mari, de 145%, pentru produsele importate din China. UNCTAD a evidenţiat că temerile legate de o recesiune în SUA s-au amplificat, având în vedere incertitudinile legate de tarife, care adaugă anxietate investitorilor.
Raportul subliniază riscurile asociate cu măsurile comerciale restrictive și confruntarea geo-economică, care pot genera perturbări grave ale liniilor de producţie transfrontaliere şi a fluxurilor comerciale internaţionale, afectând astfel activitatea economică globală.
În plus, perspectivele globale pentru 2025 sunt influenţate de cel mai ridicat nivel de incertitudine privind politicile comerciale văzute în acest secol, ceea ce provoacă pierderi companiilor și amână investițiile și angajările. UNCTAD a îndemnat administraţia Trump să excludă cele mai sărace şi mai mici economii de pe lista ţărilor afectate de tarifele reciproce, subliniind că aceasta ar avea un impact limitat asupra obiectivelor SUA în materie de politică comercială.



