Încetarea furnizării apei calde în patru zone din București: Termoenergetica demarează lucrări de înlocuire a rețelelor de termoficare. Care sunt locurile afectate?

B.M.
Moderator B.M.
6 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Încetarea furnizării apei calde în patru zone din București

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) a anunţat că, în următoarele zile, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi reparaţii pe conductele reţelei termice în mai multe zone din Capitală. Din cauza acestor lucrări, furnizarea apei calde va fi oprită în Sectoarele 1, 2, 4 și 6.

Intervențiile programate

Intervenţiile planificate de Termoenergetica au durate diferite de realizare:

1. Reţeaua termică primară – tronson C8 Basarab – C10 DTM, Sectorul 1

Firma ELSACO va executa lucrări de modernizare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Lotul 2 – Obiectiv 11 şi Lotul 2 – Obiectiv 8. Lucrările se vor desfăşura între 16 iunie și 23 iunie, ora 23:30. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă va fi sistată pentru 15 puncte termice și un obiectiv industrial, afectând 160 de blocuri și imobile din zonele Calea Griviţei, Strada Barbu Lăutaru, Strada Turda, Bulevardul Nicolae Titulescu și Bulevardul Banu Manta.

2. Reţeaua termică primară – zona Muzeului de Geologie, Strada Mexic, Calea Dorobanţi, Sectorul 1

Compania Municipală Energetica Servicii va executa lucrări de modernizare în cadrul proiectului „Reabilitarea Sistemului de Termoficare al Municipiului Bucureşti”, Obiectiv 4 – Magistrala II – III Grozăveşti, între 16 iunie și 30 iunie, ora 23:30. Vor fi afectate 8 puncte termice (21 de blocuri și imobile) din zonele Bulevardul Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanţi, Şoseaua Ştefan cel Mare și Strada George Enescu.

- Publicitate -
Ad Image

3. Reţeaua termică primară – zona Bulevardului D. Golescu, Gara de Nord, Sectoarele 1 și 6

Se vor executa lucrări de reparaţii, cu sistarea furnizării apei calde pentru 27 de puncte termice, 3 module și 19 obiective (240 blocuri și imobile) din 16 iunie până în 30 iunie, ora 23:30. Clienţii din zonele Crângaşi, Giuleşti, Regie, Dinicu Golescu, Titulescu, Banu Manta, Gara de Nord, Calea Griviţei, I.Ghe. Duca, A. I. Cuza, Buzeşti și Piaţa Victoriei vor fi afectaţi.

4. Reţeaua termică primară – zona Străzilor Oteşani, Maşina de Pâine și Teiul Doamnei, Sectorul 2

Se vor executa lucrări de modernizare în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare aferent Magistralei II Sud – Lot 1 – Obiectiv 6 – tronson C02 – CC3′ – CT10”, între 16 iunie și 23 iunie, ora 23:00. Furnizarea apei calde va fi oprită pentru 26 de puncte termice (363 de blocuri și Spitalul Fundeni).

5. Reţeaua termică primară – Bulevardul Tineretului și străzile V.V. Stanciu, C. R. Motru, Calea Văcăreşti

Se vor executa lucrări de reparaţie, cu sistarea apei calde către 6 puncte termice (129 de blocuri și doi agenţi economici) din 16 iunie, ora 09:00, până în 18 iunie, ora 23:00.

6. Provizorat pe Bulevardul Dimitrie Cantemir, Sectorul 4

Pentru execuţia lucrărilor, este necesară sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către un punct termic (8 blocuri) din 16 iunie, ora 09:00, până în 20 iunie, ora 23:00.

„Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *