Îngreunări în circulație pe Valea Oltului (DN7) la Călineşti din cauza căderii unor pietre pe drum
Traficul rutier este afectat pe DN 7, în judeţul Vâlcea, în zona Călineşti, după ce au căzut pietre pe carosabil. La km 216, pe raza localităţii Călineşti, s-au semnalat căderi de pietre pe partea carosabilă, afectând sensul de mers Sibiu – Râmnicu Vâlcea.
Traficul se desfăşoară alternativ, sub supravegherea poliţiştilor Serviciului Rutier, prezenţi la faţa locului. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.
Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă în trafic, să reducă viteza şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri.


