Inovație în chirurgie: Un pacient oncologic a beneficiat de o intervenție realizată de un medic aflat la 11.000 km distanță
Un bărbat cu cancer la prostată a fost supus „cu succes” primei intervenţii chirurgicale robotice efectuate de la distanţă, de către un medic din Statele Unite. Prostatectomia, care implică îndepărtarea parţială sau completă a prostatei, a fost realizată pe 14 iunie și este considerată prima din lume efectuată la o distanţă atât de mare.
Operaţia a fost efectuată în Complexo Hospitalar Cardeal Dom Alexandre do Nascimento (CHDC) din Luanda, Angola, iar directorul spitalului, Carlos Alberto Masseca, a declarat că intervenţia „a decurs bine”. La trei zile după procedură, pacientul, Fernando da Silva, în vârstă de 67 de ani, s-a întors acasă.
Intervenţia a fost realizată de Vipul Patel, directorul medical al Institutului Global de Robotică din cadrul spitalului AdventHealth Celebration din Florida. Spitalul a declarat că procedura a fost efectuată la o distanţă de aproape 11.000 km, devenind astfel telechirurgia efectuată la cea mai mare distanţă din lume.
Conform spitalului angolez, aceasta a fost „prima intervenţie chirurgicală teleasistată efectuată în Angola şi pe continentul african”. O echipă multidisciplinară de chirurgi, anestezişti, asistente medicale, ingineri și un membru al echipei directorului medical Patel a fost prezentă în sala de operaţie din Luanda.
Cancerul de prostată este principala cauză de deces prin cancer în rândul bărbaţilor din Africa subsahariană, conform Observatorului Global al Cancerului.



