Decesul lui Ion Iliescu
Ion Iliescu a murit, marcând o pierdere semnificativă pentru România, nu doar prin statutul său de fost președinte, ci și prin rolul său de paravan pentru neputințele societății românești. Trecerea sa în memoria istorică reprezintă un moment de răscruce pentru țară, având în vedere că Iliescu a fost, timp de zeci de ani, atât o figură politică, cât și un țap ispășitor convenabil pentru eșecurile postcomuniste.
Responsabilitatea colectivă
Este ușor să se blameze un lider pentru problemele unei națiuni, dar mai greu este să ne privim în oglindă și să recunoaștem complicitățile și eșecurile proprii. Deși Iliescu a avut greșelile sale grave, cum ar fi tolerarea sau orchestrarea unor momente întunecate, actuala stare a Justiției, care încă nu a rezolvat dosarele Revoluției și Mineriadelor, nu mai poate fi atribuită lui. Aceasta este responsabilitatea unui sistem care a ales să ignore adevărul și a unei elite care a beneficiat de amnezie.
Continuarea provocărilor
România, în epoca post-Iliescu, pare să fi rămas într-o situație similară cu cea din timpul mandatului său: improvizație politică, populism și slăbiciunea instituțiilor. Deși NATO și UE ne-au oferit o direcție, progresele către o democrație stabilă par să fie limitate. Politicieni precum Iohannis și Băsescu au avut avantaje pe care predecesorii lor nu le-au avut, dar rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor.
Moștenirea lui Iliescu și viitorul PSD
PSD rămâne prins în moștenirea ambivalentă a lui Iliescu, revendicând proiecte strategice, dar fără a se despărți complet de trecutul său. Partidul a experimentat și a căutat lideri care să fie relevanți pe termen scurt, fără o viziune pe termen lung. Acum, în absența lui Iliescu, rămâne întrebarea: ce va urma?
Asumarea responsabilității
Despărțirea de Ion Iliescu nu înseamnă negarea trecutului, ci integrarea acestuia într-o memorie lucidă. Este esențial să nu mai folosim trecutul ca scut pentru prezent, ci ca o lecție. Lecția este clară: dacă nu ne asumăm responsabilitatea de a construi viitorul, următorul „Iliescu” va apărea, fie el real sau imaginar, și va deveni un nou vinovat pentru eșecurile noastre.
Concluzie
Despărțirea reală de Ion Iliescu trebuie să conducă la o guvernare efectivă și constructivă, esențială pentru maturizarea societății și a clasei politice românești.
