Investigație a Parchetului European în România: 12 suspecți implicați într-o schemă de fraudă de 9,5 milioane de euro în domeniul proiectelor IT

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Investigație a Parchetului European în România: 12 suspecți implicați într-o schemă de fraudă de 9,5 milioane de euro în domeniul proiectelor IT

Parchetul European a înaintat, în această săptămână, Tribunalului Bucureşti un rechizitoriu împotriva a 12 inculpaţi (şase persoane fizice şi şase societăţi comerciale) în urma unei anchete privind o fraudă în valoare de 9,5 milioane de euro ce implică proiecte IT, finanţate de UE. Verificări au fost efectuate și în Cipru, Cehia, Monaco, Statele Unite și Ucraina.

Conform Parchetului European, ancheta vizează trei proiecte IT pentru dezvoltarea de soluţii software inovatoare, finanţate prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Beneficiarii proiectelor ar fi prezentat autorităţii de management din România documente false, aparent emise de furnizori, pentru achiziţionarea de bunuri şi prestarea de servicii între 2019 și 2022. În unele cazuri, documentele implicau operaţiuni comerciale fictive, având ca scop obţinerea necuvenită de fonduri de aproximativ 9,5 milioane de euro (47.940.498,03 RON) din bugetul UE.

Procurorii afirmă că sumele primite ilegal au fost transferate în conturile bancare ale societăţilor furnizoare, care au fost utilizate în scopuri ce nu aveau legătură cu proiectele. Activităţi de strângere de probe au fost desfăşurate în mai multe ţări, inclusiv Cipru, Cehia şi Malta, conform articolului 31 din Regulamentul EPPO, care permite anchete transfrontaliere mai rapide.

Procurorii delegaţi europeni ai EPPO au solicitat măsuri specifice de investigare, facilitând astfel o cooperare judiciară mai eficientă. Ancheta a beneficiat de sprijinul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

- Publicitate -
Ad Image

Inculpaţii sunt acuzaţi de fraudă sau complicitate la fraudă prin utilizarea de documente false şi spălare de bani. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii ar putea primi pedepse cu închisoarea cuprinse între trei şi zece ani şi şase luni. Companiile implicate riscă confiscarea activelor şi o amendă de până la 422.000 euro, la care se pot adăuga sancţiuni suplimentare.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *