Iunie 2025 în calendarul ortodox: Patru sărbători de seamă evidențiate cu cruce roșie
Luna iunie 2025 este una dintre cele mai încărcate spiritual din calendarul ortodox, marcând atât momente de sărbătoare, cât și intervale de post și rugăciune. Această etapă a anului bisericesc sărbătorește evenimente esențiale pentru creștinism, precum Pogorârea Sfântului Duh, care subliniază întemeierea Bisericii, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, și pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Sărbători trecute cu cruce roșie în calendar în luna iunie 2025
Duminică, 8 iunie: Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile)
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de Cincizecime, este prăznuită la 50 de zile după Învierea Domnului și comemorează coborârea Duhului Sfânt asupra Sfinților Apostoli. Conform relatării din Faptele Apostolilor, în urma acestui eveniment s-au convertit la creștinism peste trei mii de persoane, ceea ce face ca această sărbătoare să fie considerată momentul fondator al bisericii creștine.
Luni, 9 iunie: Lunea Sfântului Duh (A doua zi de Rusalii)
A doua zi după Rusalii este închinată Duhului Sfânt și este cunoscută în tradiția ortodoxă sub numele de Lunea Sfântului Duh. Această sărbătoare subliniază cinstirea Duhului Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, și rolul său esențial în viața bisericii și a credincioșilor.
Marți, 24 iunie: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Sărbătoarea marchează nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, considerat ultimul profet al Vechiului Testament și Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos. Evenimentul este prăznuit cu cruce roșie și are o semnificație specială în viața liturgică a bisericii. În tradiția populară românească, această dată este asociată cu Sânzienele sau Drăgaica, sărbătoare legată de obiceiuri ce țin de fertilitate, dragoste și bunăstare.
Duminică, 29 iunie: Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Ziua de 29 iunie este dedicată cinstirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, doi dintre cei mai importanți misionari ai creștinismului timpuriu. Sărbătoarea, marcată cu cruce roșie, încheie Postul Sfinților Apostoli, care începe pe 16 iunie. Aceasta este o zi de mare însemnătate, celebrată prin participarea la Sfânta Liturghie și prin rugăciune pentru unitatea credincioșilor și întărirea în credință.
Pe lângă aceste sărbători de cruce roșie, luna iunie include și alte zile importante, precum Moșii de vară, o zi dedicată pomenirii morților prăznuită pe 7 iunie, și începutul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, din 16 iunie.
Calendar ortodox complet pentru luna iunie 2025
- 1 D – Sfantul Iustin Martirul si Filosoful
- 2 L – Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava
- 3 M – Sfintii Mucenici Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie si Claudie
- 4 M – Sfintii Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel
- 5 J – Sfantul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului
- 6 V – Sfantul Ilarion cel Nou
- 7 S – Sfantul Teodot, episcopul Ancirei
- 8 D – Pogorarea Sfantului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)
- 9 L – Lunea Sfantului Duh; Sfantul Chiril al Alexandriei
- 10 M – Sfantul Mucenic Timotei, episcopul Prusei
- 11 M – Sfantul Apostol Vartolomeu; Sfantul Luca al Crimeii
- 12 J – Sfantul Cuvios Onufrie cel Mare
- 13 V – Sfanta Mucenica Achilina
- 14 S – Sfantul Proroc Elisei
- 15 D – Lasatul secului pentru Postul Sfintilor Petru si Pavel
- 16 L – Inceputul Postului Sfintilor Petru si Pavel
- 17 M – Sfintii Mucenici Manuil, Savel si Ismail
- 18 M – Sfintii Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul
- 19 J – Sfantul Apostol Iuda
- 20 V – Sfantul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor
- 21 S – Sfantul Mucenic Iulian din Cilicia
- 22 D – Sfantul Grigorie Dascalul, Sfantul Mucenic Eusebie
- 23 L – Sfanta Mucenita Agripina
- 24 M – Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul
- 25 M – Sfanta Mucenita Fevronia
- 26 J – Sfantul Cuvios David din Tesalonic
- 27 V – Sfantul Cuvios Samson, primitorul de straini
- 28 S – Aflarea moastelor Sfintilor Mucenici Chir si Ioan
- 29 D – Sfinții Apostoli Petru și Pavel
- 30 L – Soborul celor 12 Apostoli; Sfantul Ierarh Ghelasie de la Ramet



