Lacrimile Ministrului Muncii: O nedreptate strigătoare după votul din Senat!
Moțiunea simplă depusă de AUR, SOS și POT împotriva ministrului Muncii a fost adoptată surprinzător. 61 de senatori ai opoziției au votat pentru, în vreme ce doar 59 de aleși ai puterii au votat împotrivă.
La finalul ședinței de plen, ministrul Simona Bucura Oprescu a reclamat o nedreptate, aproape cu lacrimi în ochi. „Munca pe care am depus-o în decursul unei îndelungate perioade de timp în politică, în folosul românilor. În toată cariera mea am luptat împotriva nedreptății. Consider că munca pe care am făcut-o e cu adevărat în folosul românilor și ce s-a întâmplat azi e o nedreptate”, a declarat Bucura Oprescu.
Partidele din coaliția de guvernare, PSD, PNL și UDMR, au împreună 68 de senatori, dintre care doar 62 au fost prezenți, iar nu toți au votat împotriva moțiunii intitulate „Sistemul de pensii – un joc de-a alba-neagra cu viețile părinților și bunicilor noștri”. Alături de AUR, SOS și POT, toți cei 19 senatori ai USR au votat și ei în favoarea moțiunii.
Potrivit regulamentului celor două Camere ale Parlamentului, adoptarea moțiunii simple nu are ca efect demiterea ministrului în cauză. AUR a cerut, totuși, demisia Simonei Bucura Oprescu, după votul dat de senatori.



