Lasconi: Sper ca cineva să transforme USR, altfel riscă să se prăbușească!
Invitată la o dezbatere organizată de Digi24, candidatul la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a subliniat că USR are nevoie de o reformare urgentă. În cazul în care partidul său pierde alegerile, Lasconi a afirmat că va rămâne preşedintele USR, argumentând că „USR nu înseamnă 16 oameni”.
Întrebată despre posibila întoarcere la primărie în cazul unui eșec electoral, Lasconi a declarat că este convinsă că va câștiga cursa spre Cotroceni. „O să ajung în turul doi și o să ajung președintele României. Cu siguranță se va întâmpla asta,” a afirmat ea.
Lasconi a menționat că, dacă va deveni preşedinte, va părăsi USR, dar a subliniat importanța reformării partidului. „Mi-aș dori ca cineva să reformeze acest partid pentru că, dacă nu cad niște capete, USR-ul se duce în cap. E foarte important ca acest partid să fie reformat,” a spus ea. În continuare, a punctat că, în cazul unui scenariu negativ, se va întoarce la primărie pentru a continua să lucreze pentru oameni.
„Țara asta se poate schimba dacă avem primari buni în toate localitățile din țară și se poate schimba în bine prin direcția pe care o dai de la Cotroceni,” a explicat Elena Lasconi.
În concluzie, Lasconi a reafirmat că, în cazul unei pierderi la alegerile prezidențiale, va rămâne președintele USR, având în vedere că a fost aleasă cu 70% dintre voturile colegilor săi și că a fost susținută cu 95% de congres ca și candidat la prezidențiale.



