Liberalii lui Mark Carney revendică victoria în alegerile canadiene, dar soarta majorității rămâne incertă
Liberalii aflaţi la conducere în Canada au păstrat puterea în alegerile de luni, dar este prea devreme pentru a spune dacă vor forma un guvern majoritar. Partidul Liberal condus de Mark Carney va câştiga alegerile parlamentare, conform proiecţiilor presei locale, după o campanie centrată pe ameninţările la adresa ţării lansate de preşedintele american Donald Trump.
Cu doar câteva luni în urmă, conservatorii canadieni conduşi de Pierre Poilievre aveau şanse clare de a reveni la putere după zece ani sub conducerea lui Justin Trudeau. Totuşi, revenirea lui Donald Trump la Casa Albă şi ofensiva sa împotriva Canadei, cu taxe vamale şi ameninţări de anexare, au schimbat situaţia.
Liderul conservatorilor, Pierre Poilievre, l-a felicitat pe prim-ministrul Mark Carney pentru victoria sa electorală, deși a subliniat că acesta din urmă va conduce un guvern minoritar. Poilievre a exclus renunțarea la funcția de lider, în ciuda pierderii electorale neașteptate. „Va fi o onoare să continui să lupt pentru voi și să fiu un campion al cauzei voastre pe măsură ce mergem înainte”, a declarat Poilievre susținătorilor, adăugând că au câștigat mult peste 20 de locuri și au obținut cea mai mare cotă de voturi din 1988.
Prim-ministrul Mark Carney a cerut un mandat puternic pentru a face faţă tarifelor şi ameninţării de anexare din partea lui Donald Trump, dar liberalii nu au obţinut încă cele 172 de circumscripţii electorale necesare pentru a obţine o majoritate. Rezultatul final ar putea să nu fie cunoscut imediat și va depinde de provincia Columbia Britanică, unde urnele s-au închis cel mai târziu.
Carney a promis o abordare fermă în relaţia cu Washingtonul în ceea ce priveşte tarifele şi a declarat că Canada va trebui să cheltuie miliarde pentru a-şi reduce dependenţa de Statele Unite. Conservatorii, care au cerut o schimbare după mai mult de nouă ani de guvernare liberală, au arătat o forţă neaşteptată. Camera are 343 de locuri, iar dacă Carney obţine doar o minoritate, va trebui să negocieze cu alte partide pentru a rămâne la putere. Guvernele minoritare din Canada durează, de obicei, rar mai mult de 2 ani şi jumătate.



