Luna Roz pe 13 aprilie: Descoperă când poți admira acest fenomen ceresc în România și ce simbolism ascunde Luna plină.

B.M.
Moderator B.M.
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Luna Roz pe 13 aprilie: Detalii despre fenomenul ceresc în România

Luna Plină de primăvară din 13 aprilie, cunoscută sub denumirea de Lună Roz, va atinge faza de maximă iluminare duminică noaptea, la ora 3:22 (ora României). În România, acest fenomen va putea fi admirat începând cu lăsarea serii. Deși Luna nu va căpăta o nuanță roz, numele de „Luna Roz” provine de la nativii americani, care celebrând revenirea primăverii și renașterea naturii.

Conform Old Farmer’s Almanac, denumirea acestui eveniment astronomic este inspirată de înflorirea timpurie a florii sălbatice „Phlox subulata”, cunoscută sub numele de „flox târâtor” sau „flox de mușchi”, care înflorea în jurul Lunii pline din aprilie. Această asociere sezonieră a determinat ca Luna plină din aprilie să fie denumită Luna Roz.

Caracteristicile Lunii Roz

Luna Roz din aprilie are o caracteristică specială, fiind cea mai mică Lună plină a anului, cunoscută și sub denumirea de „microlună”. Acest fenomen se datorează faptului că, în aprilie, Luna se află la cea mai mare distanță de Pământ în orbita sa (numită apogeu), ceea ce o face să pară puțin mai mică și mai slab luminată decât de obicei. Totuși, această diferență este greu de observat cu ochiul liber.

Luna plină va atinge iluminarea maximă la ora 20:22 EDT (03:22, ora României, duminică, 13 aprilie). Orele locale de răsărit și apus ale Lunii variază în funcție de orașul în care te afli.

- Publicitate -
Ad Image

Fazele Lunii în aprilie 2025

Luna are o mișcare de rotație în jurul Pământului pe o orbită aproape circulară, care durează 27,3 zile, cunoscută sub denumirea de „perioada siderală”. Fazele Lunii sunt diferite forme în care aceasta apare, văzute de un observator de pe Pământ. Aceste faze includ:

  • Luna nouă;
  • Primul pătrar;
  • Lună plină;
  • Ultimul pătrar.

Conform Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu, fazele Lunii se repetă aproximativ la doi ani în aceeași zi din calendar.

Fazele Lunii din aprilie 2025 sunt următoarele:

  • Duminică, 6 aprilie: Primul pătrar;
  • Luni, 7 aprilie: Luna în creștere;
  • Duminică, 13 aprilie: Luna plină;
  • Luni, 14 aprilie: Luna în scădere;
  • Luni, 21 aprilie: Ultimul pătrar;
  • Duminică, 27 aprilie: Semilună în scădere;
  • Luni, 28 aprilie: Lună Nouă.

Luna plină din aprilie este cunoscută și sub denumirile de „Pink Moon – Luna Roz”, „Sprouting Grass Moon – Luna Ierbii care Răsare”, „Egg Moon – Luna Ouălor” sau „Fish Moon – Luna Peștelui”, conform NASA.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *