MAE: Creșterea tarifelor de drum în Bulgaria – vinieta electronică devine mai scumpă din 1 mai
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță modificări ale cuantumului taxelor de drum tip TOLL pentru autovehiculele de transport marfă și pasageri, valabile pentru utilizarea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria. Începând cu data de 1 aprilie 2025, cuantumul acestor taxe va fi ajustat.
De asemenea, începând cu 1 mai 2025, vinieta electronică pentru autovehicule cu masa maximă tehnic admisibilă de până la 3,5 t va fi majorată cu 10%, conform următoarei structuri de prețuri:
- vinieta cu valabilitate de 1 săptămână – 15 leva (8 euro);
- vinieta cu valabilitate de 1 lună – 30 leva (15 euro);
- vinieta cu valabilitate de 3 luni – 54 leva (28 euro);
- vinieta cu valabilitate de 1 an – 97 leva (50 euro);
- vinieta de sfârșit de săptămână (vineri, ora 12:00 până duminică, ora 23:59) – 10 leva (5 euro).
Cuantumul taxei maxime aplicabile pentru autovehiculele ale căror trasee nu pot fi stabilite prin intermediul sistemului BGTOLL va fi majorat în două etape: cu 10% începând cu 1 aprilie 2025 și cu 10% începând cu 1 septembrie 2025.
MAE recomandă cetățenilor români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria să se informeze cu privire la aceste modificări și să consulte sursele oficiale pentru detalii suplimentare.



