MAE respinge acuzațiile privind lipsa buletinelor de vot în străinătate, considerându-le o încercare de dezinformare.

B.M.
Moderator B.M.
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

MAE respinge acuzațiile privind lipsa buletinelor de vot în străinătate

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea, a declarat miercuri că acuzațiile formulate de AUR, referitoare la lipsa buletinelor de vot în diaspora, sunt false și reprezintă o încercare de manipulare a alegătorilor. El a subliniat că au fost transmise 3.600.000 de buletine de vot, care au ajuns deja la secțiile din străinătate.

„Orice afirmații privind o potențială insuficiență a buletinelor de vot în străinătate sunt false și reprezintă o încercare de manipulare a alegătorilor. Există suficiente buletine. Au fost transmise 3.600.000 de buletine de vot care au ajuns deja la secțiile din străinătate”, a declarat Ţărnea.

El a adăugat că este statistic imposibil ca aceste buletine să se epuizeze. În cazuri excepționale, dacă o secție din străinătate ar rămâne fără buletine, aceasta poate solicita, cu acordul Biroului Electoral pentru Străinătate, redistribuirea unor buletine de la secții mai puțin solicitate.

Declarațiile vin în contextul în care AUR a susținut că, conform semnalelor primite de la românii din diaspora și din partea membrilor săi din străinătate, se constată un număr insuficient de buletine de vot față de fluxul mare de alegători preconizat, acuzând „o tentativă gravă de sabotare a dreptului de vot al românilor din diaspora prin îngrădirea posibilității lor de a-și exprima voința la urne”.

- Publicitate -
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *