Marcel Ciolacu: Remanierea Guvernului este o certitudine!

B.M.
Moderator B.M.
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Marcel Ciolacu: Remanierea Guvernului este o certitudine!

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, că în perioada următoare se va realiza o remaniere guvernamentală, iar miniștrii vor fi evaluați săptămânal în ceea ce privește activitatea lor. Ciolacu a fost întrebat, la Antena 3, despre posibile schimbări în rândul miniștrilor după alegerile prezidențiale, în special în cazul celor care nu se aliniază direcției Guvernului privind reducerea cheltuielilor și restructurările din ministere.

„Categoric că va exista o remaniere. Sunt ferm convins. Acum suntem într-un plin ciclu de renegociere. Vor veni cu memorandumuri, deja au venit, în Guvern, prin care își asumă fiecare progres săptămânal. Va fi o monitorizare în interiorul Guvernului cu un progres săptămânal”, a declarat Ciolacu. El a subliniat că miniștrii trebuie să se concentreze pe domeniile lor de responsabilitate, menționând că „Ministrul Sănătății trebuie să facă politica în sănătate. Ministrul Educației trebuie să facă politica în educație”.

Premierul a evidențiat importanța sectorului educațional și sanitar, subliniind că aceștia reprezintă 60-65% din sistemul bugetar, atât central, cât și local. De asemenea, Ciolacu a făcut o comparație cu situația din Germania, unde a funcționat o mare coaliție timp de 17 ani, menționând că în România, în ultimii 10 ani, au fost schimbați 10 prim-miniștri.

„Eu văd ce s-a întâmplat la Transporturi de când există stabilitate în ceea ce privește ministrul. Cumva, tot timpul când avem un plan, trebuie să știi foarte clar că s-ar putea să fie ultima zi, fiindcă ocupi o funcție politică”, a mai adăugat Marcel Ciolacu.

- Publicitate -
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *