Medvedev își îndreaptă săgețile spre Kiev și susținătorii săi
Fostul președinte rus și actual șef adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marți că Ucraina va trebui „să se predea necondiționat” în cazul în care ar renunța la un acord de pace cu Rusia, conform „realității de pe teren”. În acest context, Medvedev a avertizat că eșuarea negocierilor ar putea duce la o etapă și mai teribilă a războiului.
„În cazul în care respinge pacea, pe Ucraina o aşteaptă capitularea necondiţionată, iar mulţi din Rusia preferă această opţiune”, a afirmat Medvedev într-un discurs rostit la Forumul juridic internaţional de la Sankt Petersburg, difuzat de televiziunea de stat. El a subliniat că Rusia este pregătită pentru negocieri de pace, dar acestea trebuie să ţină seama de circumstanţele actuale, făcând referire la anexarea a patru regiuni ucrainene în 2022.
Medvedev a precizat că predarea necondiționată a Ucrainei este o „formulă de pace” care „există şi în dreptul internaţional”. De asemenea, el a subliniat necesitatea unor garanţii juridice internaţionale pe termen lung pentru a elimina cauzele profunde ale conflictului și pentru a preveni repetarea acestuia.
Implicațiile negocierilor
Într-o postare pe rețeaua de socializare X din 17 mai, Medvedev a declarat că „toți dușmanii Rusiei care emit ultimatumuri de negociere ar trebui să-și amintească un lucru simplu: negocierile de pace nu duc întotdeauna la încetarea ostilităților. Negocierile eșuate pot duce la declanșarea unei etape mai teribile a războiului, cu noi arme și noi participanți”, referindu-se astfel la posibila implicare a altor actori în conflict.
Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a criticat impunerea de „termene artificiale” pentru negocierile de pace între Moscova şi Kiev. „Încercarea de a crea un calendar artificial pentru dialog, presiunile, ultimatumurile, ameninţările, şantajul, alimentarea tensiunilor prin intermediul media controlate de grupuri de putere occidentale sau crearea unei agitaţii nesănătoase sunt absolut contraproductive”, a declarat ea într-o conferinţă de presă.
Etapele viitoare ale negocierilor cu Kievul vor depinde de realizarea a ceea ce părţile au convenit la 16 mai la Istanbul.



