Ministrul Bogdan Ivan: Dedicarea pentru digitalizarea administrației rămâne constantă, indiferent de schimbările politice
România digitală nu se construieşte cu jumătăţi de măsură, ci cu voinţă, viziune şi acţiune. Angajamentul nostru pentru transformarea digitală a statului este ferm, indiferent de contextul politic, a declarat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan.
„România digitală nu se construieşte cu jumătăţi de măsură. Se construieşte cu voinţă, viziune şi acţiune. Angajamentul nostru pentru transformarea digitală a statului este ferm, indiferent de contextul politic”, a afirmat Ivan. Acesta a menționat că, în prezent, se continuă lucrările la cloudul guvernamental, care reprezintă coloana vertebrală a digitalizării României.
„Pentru că nu mai putem emite ordonanţe de urgenţă guvernamentale, mă bazez pe sprijinul colegilor din Parlament, de la Senat şi Camera Deputaţilor. Împreună, vom actualiza legislaţia prin care creştem capacitatea instituţiilor de a operaţionaliza cloudul guvernamental al României”, a adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, cloudul este un proiect strategic care trebuie să funcţioneze pentru ca jaloanele asumate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) să fie îndeplinite. „Folosind cele 500 de milioane de euro, instituţiile publice vor beneficia de o infrastructură modernă, sigură şi eficientă”, a precizat Ivan.
El a subliniat că, prin actualizările propuse, vor fi implicaţi specialişti cu expertiză reală, care vor administra platforma şi vor coordona migrarea bazelor de date ale administraţiei în acest ecosistem digital de ultimă generaţie.



