Ministrul Educației: Să ne ferim de dezinformare
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat recent că „suntem într-un moment cheie” având în vedere apropiatele alegeri prezidențiale. Într-un live pe Facebook, el a subliniat importanța de a nu cădea pradă manipulării și a denunțat mai multe informații false care circulă în spațiul public referitoare la educație.
„Practica mea este publică și nu este un secret. M-aș bucura să fie urmată de cât mai mulți oameni din zona noastră, dar respect și înțeleg faptul că alții pot să aibă o altă perspectivă”, a spus David, menționând că a încercat să păstreze educația și cercetarea într-o zonă neutră din punct de vedere politic. El a exprimat convingerea că este necesară o arhitectură generală stabilă, indiferent de opțiunile politice.
Ministrul a avertizat asupra pericolului manipulării și a numit știrile false care circulă în spațiul public ca fiind o problemă serioasă. „Am văzut o mulțime de presiuni și manipulări care sunt foarte puternice în zona socială. Vorbim despre concedieri, probleme de salarizare și modificări de norme, ceea ce este efectiv un fals”, a declarat el.
David a subliniat că „noi nu avem de dat oameni afară, noi avem de angajat oameni”, adăugând că împreună vor încerca să construiască rolul și imaginea profesorului în societate, ceea ce presupune creșteri de salarii, nu reduceri. Deși a menționat că nu face promisiuni, a dorit să fie cinstit cu privire la intențiile Ministerului.
Ministrul s-a arătat jignit de ideea că oamenii din educație ar putea fi influențați de manipulări și fake news. „Indiferent de opțiunea pe care o aveți, vă încurajez să mergeți la vot”, a încheiat el, invitându-i pe toți să se reunească pentru prezentarea raportului în zilele următoare.



