Majorarea ecotichetului pentru Rabla Electric la 7.500 de euro
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri, în cadrul expoziției Green Energy Expo & Romenvirotec, majorarea ecotichetului pentru programul „Rabla Electric” la 7.500 de euro. Acest anunț face parte din propunerile ce vor fi trimise la Monitorul Oficial pentru programul „Rabla 2025” în perioada următoare.
„Vă anunţ oficial, pe această cale, că voi trimite la Monitorul Oficial foarte curând propunerile de ecotichete pentru programul ‘Rabla 2025’”, a declarat Fechet. Pe lângă ecotichetul de 7.500 de euro pentru autoturismele electrice, ministrul a menționat și alte valori pentru motoarele cu combustie fără diesel, care vor primi un ecotichet de 10.000 de lei (aproximativ 2.000 de euro) și pentru hibride, care vor beneficia de 12.000 lei. De asemenea, plug-in hybridurile vor primi 17.500 de lei.
Mircea Fechet a subliniat că, în România, există acum trei modele de autoturisme electrice produse la Craiova, ceea ce face ca această majorare să fie și mai relevantă pentru români. De asemenea, el a exprimat speranța că o parte semnificativă din bugetul Rabla Plus va rămâne în țară, pentru a susține economia locală.
Ministrul a precizat că bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) va fi aprobat săptămâna viitoare, moment din care se va putea demara programul Rabla. „Asta înseamnă că, din acel moment, putem demara”, a adăugat el.
Expoziția Green Energy Expo & Romenvirotec, cea mai mare de profil din România, se desfășoară în perioada 9 – 11 aprilie la Romexpo, abordând teme precum producția de energie regenerabilă, eficiența energetică, gestionarea deșeurilor și transformarea smart a vieții urbane.



