Moscova acuză Kievul de sabotaj în negocieri
Ministerul rus al Apărării a acuzat marţi Kievul că a intensificat atacurile aeriene în Rusia pentru a perturba „procesul de negocieri” între cele două ţări, după mai multe zile de atacuri mortale în Ucraina. Ministerul a declarat că, la iniţiativa Federaţiei Ruse, dialogul direct dintre Rusia şi Ucraina privind soluţionarea paşnică a conflictului a fost reluat la Istanbul în urmă cu aproximativ zece zile.
În comunicatul său, ministerul a menţionat că „regimul de la Kiev”, cu sprijinul unor ţări europene, a implementat o serie de măsuri provocatoare menite să perturbe procesul de negocieri. Ministerul a afirmat că, începând cu 20 mai, Ucraina „şi-a intensificat atacurile cu drone şi rachete” împotriva instalaţiilor civile din Rusia.
Rusia a susţinut că atacurile sale din Ucraina au fost un „răspuns” la atacurile cu drone ucrainene, care au provocat victime în rândul civililor ruşi. De asemenea, Rusia continuă să declare că vizează doar obiective militare din Ucraina, în ciuda faptului că oraşe întregi au fost devastate în războiul său început în februarie 2022.
În ultimele zile, Ucraina a raportat că a fost ţinta unor atacuri aeriene ruseşti masive. Duminică, 13 civili, inclusiv trei copii ai aceleaşi familii, au murit în atacuri cu rachete şi drone ruseşti, conform informaţiilor furnizate de Kiev.
Valul de atacuri a determinat o reacţie mai dură din partea preşedintelui american, Donald Trump, care a afirmat că preşedintele rus, Vladimir Putin, „a înnebunit complet”.



