Dragoș Anastasiu și cazul „taxei de protecție”
Dragoș Anastasiu, actual vicepremier, nu a fost urmărit penal de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în cazul „taxei de protecție” impuse de ANAF, deși a recunoscut în fața procurorilor și judecătorilor că, timp de opt ani, a plătit prin firma sa suma de peste 150.000 de euro drept mită mascată. El a avut doar calitatea de martor în dosarul care a dus la condamnarea unei consiliere de la ANAF, Angela Burlacu, la cinci ani de închisoare.
Contextul și denunțul
Cazul a fost inițiat în urma denunțului făcut de Cristian Băciucu, partenerul de afaceri al lui Anastasiu și acționar al companiei Touring Eurolines SA. Băciucu a denunțat-o pe consiliera ANAF la DNA în 2018, obținând astfel calitatea de „martor denunțător”. Potrivit Codului Penal, mituitorul nu poate fi pedepsit dacă denunță fapta înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat.
Infracțiunile comise
Procurorii au reținut că infracțiunile comise de consiliera ANAF au fost în raport cu compania Touring Eurolines SA, nu cu persoanele fizice Dragoș Anastasiu sau Cristian Băciucu. Mita a fost dată prin intermediul contractelor fictive de consultanță, încheiate între Touring Eurolines SA și compania reprezentată de consiliera ANAF. Declarațiile lui Anastasiu și ale unei directoare economice a companiei au fost similare cu cele ale martorului denunțător.
Detalii ale cazului
În 2009, consiliera ANAF, Angela Burlacu, a verificat documentele companiei Touring Eurolines SA, cerându-le reprezentanților acesteia să plătească o sumă lunară pentru a evita problemele penale. Anastasiu și partenerul său de afaceri au acceptat propunerea, conștienți că sumele plătite sub formă de „consultanță” reprezentau, de fapt, o „taxă de protecție”. Firma lui Anastasiu a plătit, în total, aproximativ 170.000 de euro prin facturi fictive.
Impactul și implicațiile
Anastasiu a explicat că a acceptat să plătească această „taxă de protecție” din cauza dificultăților financiare ale companiei generate de criza economică de la acea vreme. Amenințările consilierei ANAF cu „pușcărie” și cu „distrugerea afacerii” au contribuit la decizia sa de a încheia contractul fictiv, care putea duce la insolvența firmei și afectarea a peste 20.000 de clienți.
Acest caz ridică întrebări cu privire la responsabilitatea și implicațiile legale ale celor implicați în acte de corupție, precum și la modul în care autoritățile gestionează astfel de situații în mediul de afaceri.
