Nicușor Dan, ovații entuziaste la Chișinău
Președintele Nicușor Dan, aflat în prima sa vizită oficială de stat în Republica Moldova, a fost întâmpinat cu entuziasm la Chișinău, unde mulțimea s-a înghesuit să facă poze cu el și să îi scandeze numele. În cadrul alegerilor din luna mai, Nicușor Dan a obținut un număr impresionant de voturi, fiind ales de peste 80% dintre basarabenii cu cetățenie română în turul al doilea al prezidențialelor.
În timpul vizitei, Nicușor Dan s-a întâlnit cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de care a susținut o conferință de presă. Președintele României a reconfirmat sprijinul țării noastre pentru Republica Moldova.
Miercuri, Nicușor Dan și Maia Sandu se vor întâlni cu Volodimir Zelenski la Odessa, unde vor participa la un summit regional.
Nicușor Dan a declarat că își dorește foarte mult ca direcția pro-occidentală și pro-europeană să câștige în Republica Moldova.



