Noaptea Muzeelor: 75 de destinații culturale din România își așteaptă vizitatorii. Ghidul muzeelor din capitală

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Noaptea Muzeelor: 75 de destinații culturale din România își așteaptă vizitatorii

Peste 75 de muzee din întreaga țară, reunind 210 spații muzeale, își vor deschide porțile în noaptea de sâmbătă pentru evenimentul „Noaptea Muzeelor 2025”. La ediția din acest an, vor participa 8 muzee din capitală, iar Ministerul Culturii anunță că evenimentul va fi cel mai amplu de până acum.

Peste 500 de specialiști din domeniul patrimoniului și educației muzeale vor organiza 677 de activități cultural-educaționale adresate tuturor categoriilor de public, de la tineri la persoane pasionate de istorie, artă și știință. Vor fi organizate ateliere, expoziții, tururi ghidate și experiențe unice în muzeele care și-au deschis porțile.

„Va fi cea mai importantă noapte din an, noaptea în care moștenirea culturală a României și cei care o administrează sunt acolo unde le este locul: în centrul atenției! De la Tulcea la Timișoara, din Sighet la Călărași, de la București la Sibiu, în toate județele și orașele țării cultura vibrează, mai aproape de oameni, într-o noapte de mai. Invit românii să redescopere patrimoniul național, să-i cunoască pe cei care îl protejează și să trăiască împreună bucuria unei seri unice dedicată culturii”, a declarat Natalia Intotero, într-o postare pe Facebook a Ministerului Culturii.

Președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România a mulțumit ministerului Culturii pentru implicarea instituției în evenimentul din acest an. „Muzeele din România contează! Nu e doar un mesaj fără fundament, e o realitate! Pentru prima dată în istoria organizării Nopții Muzeelor, evenimentul primește sprijinul din partea Ministerului Culturii pentru ca cea mai importantă resursă, angajații muzeelor, să fie recunoscuți în societate. Un sprijin atât de necesar, o confirmare a importanței muzeelor, pentru oameni, într-o noapte de mai! Mulțumim pentru inițiativă și sprijin concret, doamnă ministru! Da! Muzeele dezvoltă!”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA și Președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România.

- Publicitate -
Ad Image

Lista muzeelor participante din București

Numărul muzeelor participante din acest an este semnificativ mai mic decât cel din anii trecuți. Iată cele 8 muzee din capitală care își vor deschide porțile în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”:

  • Muzeul Național al Țăranului Român (8 activități)
  • Muzeul Național de Artă al României (2 activități)
  • Muzeul Hărților (8 activități)
  • Muzeul Geologic Național (4 activități)
  • Muzeul „Vasile Grigore” – pictor și colecționar (o activitate)
  • Muzeul Parfumului (o activitate)
  • Muzeul Teatrului Național din București (o activitate)
  • Art Safari (o activitate)
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *