Sistemul judiciar din România: O premieră în protecția copilului
O instanță din România a emis pentru prima dată un ordin de protecție bazat pe alienare parentală și violență psihologică, marcând o etapă importantă în abordarea abuzului emoțional asupra copiilor. Această hotărâre stabilește un precedent în situațiile în care copiii devin victime ale conflictelor dintre adulți.
Decizia instanței și recunoașterea alienării parentale
Alina Gorghiu a anunțat că instanța a recunoscut alienarea parentală ca formă de violență psihologică asupra copilului. Cazul nu a implicat agresiuni fizice, ci a fost caracterizat de un abuz emoțional prelungit, prin îndepărtarea forțată a minorului de unul dintre părinți și menținerea acestuia într-un mediu nociv.
Cazul specific: un copil separat timp de șase ani și jumătate
Informațiile disponibile arată că minorul din acest caz a fost ținut departe de un părinte timp de șase ani și jumătate. Deși instanțele anterioare au constatat alienarea parentală, măsurile nu au fost aplicate eficient, iar copilul a continuat să trăiască într-un mediu considerat abuziv. Gorghiu a subliniat că, în ciuda hotărârilor anterioare, copilul a rămas expus riscurilor emoționale.
Schimbarea abordării instanței
Decizia instanței se bazează pe concluzia că menținerea copilului lângă părintele agresor generează traume mai severe decât o separare temporară în scop de protecție. Această abordare contrazice practica anterioară, în care judecătorii evitau separarea copilului de părintele abuziv. Gorghiu a afirmat că „menținerea copilului lângă agresor este mai traumatizantă decât separarea pentru protecție”.
Violența psihologică: o formă reală de abuz
Hotărârea instanței subliniază gravitatea violenței psihologice, afirmând că copiii nu sunt doar observatori ai conflictelor dintre adulți, ci victime directe ale abuzului emoțional. Gorghiu a afirmat că „violența psihologică este violență reală”, accentuând nevoia de intervenție a statului înainte ca răul să se producă.
Măsuri împotriva părintelui agresor
Instanța a dispus ca părintele agresor să păstreze distanța față de copil și să poarte o brățară electronică de monitorizare. Măsura s-a extins și asupra membrilor familiei acestuia, care au contribuit la alienarea parentală. După emiterea ordinului de protecție, copilul a fost plasat în siguranță alături de părintele față de care fusese alienat.
Concluzie
Decizia instanței de a trata violența psihologică ca formă reală de abuz reprezintă un pas semnificativ în protecția copiilor din România, schimbând paradigma abordării abuzului emoțional și subliniind importanța intervenției statului în astfel de cazuri.



