O nouă schemă de înșelăciune în transportul alternativ, dezvăluită de către autorități
Inspectorii antifraudă au descoperit două societăţi din Capitală care desfăşoară activitate de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor digitale, provocând un prejudiciu la bugetul de stat de peste 2,5 milioane de lei, conform unui comunicat de presă al ANAF.
Una dintre societăţi a utilizat forţa de muncă fără a întocmi documentele legale de angajare şi fără a plăti contribuţiile la bugetul de stat. Sumele de bani încasate de la operatorii platformelor online au fost retrase în numerar de către administratorul societăţii, care ulterior a efectuat plăţi către salariaţi (şoferi).
În cazul celei de-a doua societăţi, inspectorii ANAF au constatat că aceasta nu a declarat şi nu a plătit impozitele cu reţinere la sursă. ANAF a anunțat că, în acest context, inspectorii vor sesiza organele de urmărire penală pentru a lua măsurile legale corespunzătoare.
Această intervenție a avut loc și la sfârșitul lunii trecute, când o companie din Capitală, care desfăşoară activitate de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor de ride-sharing, nu a respectat prevederile legale referitoare la înregistrarea şi declararea veniturilor obţinute din serviciile prestate, prejudiciind bugetul de stat cu peste 3,67 milioane de lei într-un singur an.



