O oră de discurs neîntrerupt
Senatorul democrat american Cory Booker a monopolizat sala Senatului SUA începând de luni, ora locală 19:00, pentru a protesta împotriva politicii „neconstituţionale” a preşedintelui Donald Trump. „Mă ridic cu intenţia de a perturba activităţile normale ale Senatului SUA atâta timp cât voi fi fizic capabil. Mă ridic în seara aceasta pentru că eu cred sincer că ţara noastră este în criză”, a declarat senatorul din New Jersey.
Booker a început să vorbească în jurul orei locale 19:00 (23:00 GMT) luni şi încă se adresa parlamentarilor marţi dimineaţa la ora locală 09:00, la 14 ore după ce şi-a început alocuţiunea. Regulamentul intern al camerei superioare a Congresului american permite oricărui senator să ia cuvântul, cu condiţia să rămână în picioare vorbind, fără a lua pauză, o tactică cunoscută sub numele de „filibuster”.
„În doar 71 de zile, preşedintele SUA a provocat atâtea pagube securităţii şi stabilităţii financiare a americanilor, chiar fundamentelor democraţiei noastre”, a spus Booker la începutul intervenţiei sale. „Acestea nu sunt vremuri normale pentru SUA”, a adăugat el, vizibil emoţionat, „şi ele nu ar trebui tratate ca atare”.
Marţi dimineaţa, senatorul a evocat temerile că Donald Trump ar submina sau destructura Securitatea socială americană. „Vă declar, mă voi bate pentru Securitatea socială, mă voi bate pentru a proteja această agenţie, mă voi bate împotriva tăierilor bugetare inutile care dăunează serviciului pe care ea îl furnizează”, a subliniat el.
Maratonul acestui fost jucător de fotbal american ar putea perturba activităţile Senatului marţi. Recordul celui mai lung discurs este deţinut de senatorul de Carolina de Sud Strom Thurmond, care în 1975 a vorbit timp de 24 de ore pentru a apăra segregaţia rasială. De asemenea, în 2013, senatorul republican Ted Cruz a vorbit timp de 21 de ore pentru a contesta reforma sistemului de sănătate a lui Barack Obama.



