Odesa sub asediu: Dronelor le-a fost dat liber la atac
Un atac „masiv” cu drone al Rusiei asupra oraşului port Odesa de la Marea Neagră a avariat clădiri rezidenţiale, depozite şi infrastructură civilă, au declarat oficialii ucraineni din regiune. Atacul a avut loc miercuri dimineaţă, la nici o zi după vizita Secretarului General NATO, Mark Rutte, care a susținut o conferință de presă împreună cu președintele Zelenski.
Serviciul de urgenţă al Ucrainei a raportat că trei persoane au fost rănite, iar mai multe incendii au izbucnit în oraş ca urmare a atacului. Guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper, a anunţat: „Inamicul a atacat din nou Odesa cu un atac masiv cu drone” într-o postare pe Telegram. De asemenea, primarul oraşului Odesa, Hennadiy Trukhanov, a afirmat că, potrivit informaţiilor preliminare, nu au existat răniţi şi a postat fotografii ale clădirilor afectate.
Scara completă a atacului nu este clară, iar forţele aeriene ucrainene raportează de obicei date despre atacurile ruseşti de peste noapte mai târziu în cursul dimineţii. Rapoartele nu au putut fi verificate independent de către Reuters, iar Rusia nu a făcut comentarii imediat.
Ambele părţi neagă că ar fi vizat civili în conflictul care durează de mai bine de trei ani. La sfârşitul lunii martie, Statele Unite au declarat că au ajuns la acorduri separate cu Ucraina şi Rusia pentru a-şi întrerupe atacurile deasupra Mării Negre şi împotriva obiectivelor energetice ale celeilalte părţi, însă ambele părţi s-au acuzat reciproc de încălcarea acestor moratorii.



