Oficialul Trezoreriei Americane: Statele Unite cultivă o „ambiguitate strategică” în ceea ce privește impozitele
Ministrul de finanţe american, Scott Bessent, a apărat duminică politica tarifară a preşedintelui Donald Trump, care zguduie economia mondială, catalogând-o drept un mijloc de a crea „incertitudine strategică” menită să ofere un avantaj Statelor Unite. Această politică a fost implementată după revenirea lui Trump la Casa Albă în ianuarie, când a impus tarife vamale de cel puţin 10% asupra majorităţii partenerilor comerciali ai SUA, precum şi o suprataxă separată de 145% pentru majoritatea produselor chineze care intră în Statele Unite.
Ca răspuns, Beijingul a impus propriile suprataxe de 125% asupra produselor americane. Bessent a explicat că, în teoria jocurilor, conceptul de incertitudine strategică implică faptul că o parte nu va dezvălui celuilalt până unde este dispusă să meargă în negocieri. „Nimeni nu este mai bine plasat decât preşedintele Trump pentru a crea acest efect de levier”, a subliniat secretarul Trezoreriei.
Referitor la progresele negocierilor comerciale purtate de administraţia Trump cu statele afectate de tarife, Bessent a menţionat că anumite discuţii „înaintează foarte bine, mai ales cele cu ţările asiatice”. În prezent, Washingtonul a acordat prioritate negocierilor cu aliaţi precum Japonia, Coreea de Sud şi Elveţia.
Donald Trump a declarat într-o discuţie recentă că se desfăşoară negocieri cu China pentru a ajunge la un acord, sugerând că procesul ar putea fi finalizat în săptămânile următoare. El a menţionat că a purtat o convorbire telefonică cu omologul său chinez, Xi Jinping, dar nu a dezvăluit detalii despre data sau conţinutul discuţiei. Totuşi, China a reafirmat că nu poartă negocieri comerciale cu SUA, iar Bessent a sugerat că Beijingul ar putea nega aceste discuţii deoarece se „adresează unui public diferit”.



