Operațiuni de salvare emoționante în Myanmar: 1.700 de victime, aproape 4.000 de răniți și sute de dispăruți

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Operațiuni de salvare emoționante în Myanmar

Acțiunile de căutare și salvare continuă în Myanmar, după un cutremur devastator cu magnitudinea 7,7. Până în prezent, 1.700 de oameni au murit, aproape 4.000 au fost răniți și sute rămân dispăruți. În ultimele zile, salvatorii au reușit să scoată în viață o femeie însărcinată și un copil de cinci ani, după ce au fost prinși sub dărâmături timp de peste 65 de ore.

Medicii se declară optimiști cu privire la starea supraviețuitorilor, care este stabilă. Misiunea salvatorilor este însă îngreunată de replici puternice, dar echipele de intervenție, sprijinite de ajutoare internaționale, continuă căutările. Fereastra de timp în care se pot întâmpla astfel de minuni se închide rapid, iar supraviețuitorii povestesc despre coșmarul prin care au trecut.

Unul dintre supraviețuitori a declarat: „Pământul s-a cutremurat timp de aproape un minut. Când s-a terminat, pereții palatului și ai altor clădiri stăteau să se prăbușească și placajele erau instabile. Am încercat să ieșim și să aflăm mai multe despre ce s-a întâmplat, era însă praf peste tot. Clădirea unde am fost cazați a fost avariată. Nu s-a prăbușit, dar era vizibil înclinată.”

Myanmar a declarat stare de urgență în șase regiuni și a lansat un apel disperat pentru ajutor internațional. Agenția americană responsabilă în astfel de situații a rămas fără angajați și fără fonduri, însă Donald Trump a asigurat că ajutorul american nu va lipsi. Sai Han Lynn Aung, șef birou Unicef Mandalay, a subliniat: „Multe case au fost distruse, drumuri și poduri avariate, mulți copii dați dispăruți și familii traumatizate. Avem nevoie de ajutor urgent, în mod special pentru copii care suferă cel mai mult în aceste situații.”

- Publicitate -
Ad Image

În paralel, junta din Myanmar a continuat atacurile împotriva rebelilor din zonele afectate de seism, ceea ce a fost catalogat de oficialii Organizației Națiunilor Unite drept „atacuri complet revoltătoare și inacceptabile.”

Seismul de vineri a provocat o tragedie și în Thailanda, unde o clădire aflată în construcție s-a prăbușit peste zeci de muncitori. Până acum, 18 persoane au fost găsite moarte, iar 76 rămân dispărute.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *