Pensiile militare din statele NATO afectează bugetul de apărare al UE
Țările europene membre NATO intenționează să investească masiv în artilerie, rachete și drone, dar cheltuielile ridicate cu pensiile militare pot limita aceste planuri ambițioase, conform unei analize Reuters bazate pe date bugetare naționale. Creșterea cheltuielilor pentru echipamentele militare este urgentă, având în vedere amenințările din partea Rusiei și incertitudinile legate de angajamentul SUA față de securitatea europeană.
În peste o duzină de state NATO, pensiile militare reprezintă o parte semnificativă, dar adesea neglijată, din bugetele de apărare. Aceste fonduri ar putea fi redirecționate către achiziția de armament, însă experții avertizează că reducerea beneficiilor de pensionare ar putea complica recrutarea de personal. Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO pentru investiții în apărare, a subliniat că o mare parte din cheltuielile de apărare nu contribuie la creșterea capabilităților militare, ci sunt destinate pensiilor.
Cheltuielile pentru pensii în diferite state
NATO nu publică cheltuielile individuale pentru pensiile militare ale membrilor săi, dar Reuters a compilat datele care arată că 13 membri NATO – Statele Unite, Canada și 11 aliați europeni – au raportat cheltuieli pentru pensii. În Belgia, Bulgaria și Italia, aproape 20% din bugetele de apărare sunt alocate pensiilor soldaților. Franța se apropie de acest procent, cu aproape 16%, în timp ce Germania are o pondere de 11,5% din cheltuielile de apărare dedicate pensiilor.
Cheltuielile medii pentru pensii în cele 13 națiuni analizate se ridică la 12% din bugetele de apărare. Opt din cele 11 națiuni europene au îndeplinit anul trecut ținta de 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare, dar, excluzând pensiile, acest procent scade la doar cinci.
Provocările bugetare și perspectivele de reformă
Între timp, Belgia, Italia și Spania s-au angajat să respecte ținta de 2% înainte de summitul NATO de la Haga din 24-25 iunie, unde președintele Trump propune o țintă de 5%. Mark Rutte, șeful NATO, a sugerat ca statele membre să crească cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB, cu un angajament suplimentar de 1,5% pentru cheltuieli mai largi legate de securitate. Armin Steinbach, de la think tank-ul Bruegel din Bruxelles, a subliniat că, dacă o mare parte din bani sunt direcționați către salarii sau pensii, aceasta nu reprezintă o investiție productivă.
În Italia, ministrul economiei Giancarlo Giorgetti a recunoscut necesitatea majorării cheltuielilor și a menționat că guvernul va schimba contabilitatea pentru a reflecta costurile pensiilor în raportările pentru apărare. Italia a cheltuit 5,2 miliarde de euro pe pensii militare în 2023, reprezentând 18% din totalul cheltuielilor pentru apărare, mai mult decât sumele alocate pentru aeronave și nave.
Franța, cu un deficit bugetar semnificativ, îndeplinește ținta de 2% datorită cheltuielilor pentru pensii, care, fără acestea, ar scădea la 1,7%. Bugetul de apărare al Franței pentru 2025 preconizează 9,5 miliarde de euro pentru pensii, depășind cu mult suma de 5,7 miliarde de euro pentru întreținerea arsenalului său nuclear aerian și submarin.
Compararea cu Statele Unite și posibile reforme
În contrast cu aliatele europene, Statele Unite cheltuie doar 8,5% din bugetul său de apărare pentru pensii. Washington-ul limitează impactul direct asupra bugetului de apărare prin mutarea unei părți din această cheltuială în alte sectoare guvernamentale. Din 72 de miliarde de dolari plătiți în beneficii anul trecut de fondul de pensii al armatei SUA, doar 24 de miliarde de dolari au provenit din bugetul Departamentului Apărării, restul fiind din venituri din investiții și subvenții de la Trezoreria SUA.
Unele țări europene, precum Belgia, iau în considerare abordarea directă a problemei pensiilor, Bruxelles-ul propunând creșterea graduală a vârstei de pensionare a militarilor la 67 de ani, având în vedere că soldații belgieni pot actualmente să se pensioneze cu beneficii complete la doar 56 de ani. Condițiile de pensionare și beneficiile variază de la țară la țară, iar reformele pot fi dificile de implementat.
