Primarii din Flămânzi și Mihai Eminescu, reținuți de DNA pentru corupție!

B.M.
Moderator B.M.
7 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Primarii din Flămânzi și Mihai Eminescu, reținuți de DNA pentru corupție

Primarul oraşului Flămânzi, Dan Oloeriu, şi primarul comunei Mihai Eminescu, Dumitru-Verginel Gireadă, au fost reţinuţi de DNA pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de luare de mită. Dosarul în care sunt implicaţi vizează contracte de lucrări publice derulate în perioada 2023-2024.

În cadrul aceleaşi anchete, DNA a anunţat reţinerea altor oficiali, inclusiv un fost primar, un viceprimar, un administrator de comună, precum şi secretarul general al unei organizaţii politice. La data de 8 aprilie 2025, cei trei inculpaţi vor fi prezentaţi Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Control judiciar

Procurorii au dispus, de asemenea, control judiciar pe cauţiune în valoare de 50.000 de euro, începând cu data de 7 aprilie 2025, pentru inculpaţii Voicu Ionuț, secretar general adjunct al filialei locale a unei formaţiuni politice, Ivanache Ilie, fost primar al comunei Ungureni, şi Batîr Rareș, administratorul public al comunei Ungureni.

În cadrul aceleaşi proceduri, a fost plasat sub control judiciar Şchiopu Neculai, viceprimar al comunei Coşula, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

- Publicitate -
Ad Image

Detalii ale infracţiunilor

Conform procurorilor, între aprilie 2023 și octombrie 2024, Dumitru-Verginel Gireadă ar fi pretins şi primit mită de la B.V.M., administratorul de fapt al unei societăţi comerciale, pentru a urgentarea plăţilor aferente unor contracte de lucrări publice. Valoarea totală a mitelor solicitate de Gireadă se ridică la 91.822 lei, iar el ar fi beneficiat şi de un teren intravilan în valoare de 50.000 euro.

De asemenea, la 13 august 2024, Oloeriu Dan ar fi cerut mită pentru a primi materiale de construcţii în valoare de 75.111 lei, precum şi pentru realizarea unor lucrări la un imobil personal.

În altă situaţie, la 1 octombrie 2024, Şchiopu Neculai ar fi solicitat de la B.V.M. materiale de construcţii în valoare de peste 30.000 lei, în legătură cu un contract de lucrări publice.

Informaţii despre licitaţii

În perioada 26 septembrie – 24 octombrie 2024, Voicu Ionuţ ar fi cerut sume de bani neprecizate de la B.V.M., pentru a influenţa favorabil societatea comercială în procesul de licitaţii publice. La 11 septembrie 2024, inculpaţii Batîr Rareş şi Ivanache Ilie ar fi pretins un procent de 5% din valoarea unui contract de 635.000 lei, oferind în schimb informaţii confidenţiale despre documentaţia licitaţiei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte obligaţii precum prezentarea la organul de urmărire penală, interdicţia de a părăsi ţara fără acordul procurorilor şi interzicerea comunicării cu alte persoane implicate în caz.

În cadrul acestei anchete, DNA a efectuat 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *