Primăvara își face loc: Temperaturile încep să urce treptat!
ANM a emis noi alerte de vreme severă, anunțând viscol, ninsori și depunerea unui nou strat de zăpadă. Codul galben de vânt puternic și ninsori a fost prelungit. Florinela Georgescu, director de prognoză ANM, a declarat că în weekend vremea se va încălzi, iar temperaturile maxime vor ajunge din nou la 20 de grade, apropiate de valorile normale pentru această perioadă.
Georgescu a menționat că vremea rea „mai durează două zile”, în care se așteaptă intensificări ale vântului în toată țara astăzi, dar începând de la noapte, zona cu vânt intens se va restrânge, vizând în continuare regiunile montane, partea de vest a țării și regiunile estice sud-estice. Atenția deosebită este îndreptată spre zona montană, unde se va mai ninge și se va depune un strat de zăpadă de 10-20 de centimetri, în special în Carpații Meridionali și Occidentali, unde pe creste va fi și viscol.
Intensificările vântului vor atinge viteze de până la 70 km/h în partea de vest a Olteniei, iar spre seară în sudul Moldovei și estul Munteniei. În partea de sud-est a țării, vântul ar putea fi asociat cu precipitații slabe, mixte, care, atunci când se transformă în ninsoare, ar putea crea un aspect de ninsoare viscolită.
Temperaturile vor rămâne foarte scăzute în următoarele două zile, în special noaptea. Cu toate acestea, Georgescu a subliniat că „vestea bună” este că, treptat, maximele vor crește, iar intensificările vântului sunt semnalul unei noi schimbări ce va aduce o masă de aer mult mai caldă, resimțită prin temperaturi spre 20 de grade duminică și în prima parte a săptămânii viitoare.
În a doua parte a săptămânii viitoare, este posibilă o scădere a temperaturilor, dar nu la fel de semnificativă ca cea din aceste zile. Meteorologul a afirmat că nu există semnale că s-ar repeta episodul de vreme severă așteptat să se încheie acum.



