Proiecte de modernizare și schimbare a conductelor Termoenergetica în diverse zone ale Capitalei: întreruperi temporare ale apei calde
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă că, în următoarele zile, vor avea loc lucrări de înlocuire, modernizare şi reparaţii pe conductele reţelei termice în trei sectoare ale Capitalei. Aceste intervenţii, cu durate variabile de realizare, impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă, cele mai multe lucrări fiind planificate în sectorul 4.
Potrivit CMTEB, unele porţiuni de conducte din reţeaua termică primară au aproape jumătate de secol de funcţionare. În cursul acestei săptămâni, vor fi efectuate lucrări în sectoarele 1, 3 şi 4, care vor afecta sute de blocuri, majoritatea în sectorul 4.
Sectorul 1
Pe reţeaua termică primară, conductă Dn 500mm, pe Calea Griviţei, se vor realiza lucrări de reparaţii de primă urgenţă, efectuate de către firma Turbo Energy Power. Aceste lucrări constau în înlocuirea conductei de reţea termică primară între căminul de racord al punctului termic ”J Griviţa” şi căminul de racord al punctului termic ”I Griviţa”, prin blindarea tronsonului între cele două cămine. Intervenţiile impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 5 puncte termice (20 de blocuri şi imobile, 1 unitate industrială) în perioada 02 iunie 2025, ora 08:00, până în 05 iunie 2025, ora 23:00. Această porţiune de reţea a fost pusă în funcţiune în 1981, având aproape 45 de ani de utilizare.
Sectorul 3
În sectorul 3, pe reţeaua termică primară – conductă Dn 700mm, de pe Calea Vitan, se vor efectua lucrări de reparaţie a conductelor, care vor afecta 5 puncte termice (35 de blocuri) în perioada 02 iunie 2025, ora 09:00, până în 06 iunie 2025, ora 23:00. Această porţiune de reţea a fost pusă în funcţiune în 1990, având 35 de ani de funcţionare.
Tot în Sectorul 3, se vor realiza lucrări de reparaţie a conductelor în reţeaua termică primară – conductă Dn 600mm, în zona Bulevardelor Octavian Goga, Mircea Vodă şi Corneliu Coposu. Aceste lucrări vor impune sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 8 puncte termice (89 de blocuri şi 4 unităţi industriale) între 02 iunie 2025, ora 09:00, şi 06 iunie 2025, ora 23:00. Conducta din această zonă a fost pusă în funcţiune în 1991, având aproape 35 de ani de utilizare.
Sectorul 4
În sectorul 4, cele mai multe intervenţii pentru reparaţii vor fi realizate în zona intersecţiei străzii Turnu Măgurele cu Bulevardul Metalurgiei, pe reţeaua termică primară – conductă Dn 1000 mm. Aceste lucrări impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă şi căldură către 51 de puncte termice (882 de blocuri, 19 module şi un agent economic) în perioada 02 iunie 2025, ora 09:00, până în 06 iunie 2025, ora 23:00. Această porţiune de reţea a fost pusă în funcţiune în 1987, având aproape 40 de ani de utilizare.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Termoenergetica reaminteşte că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.



