Protestele extremei drepte din Franța, în urma condamnării lui Marine Le Pen la patru ani de închisoare

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Protestele extremei drepte din Franța, în urma condamnării lui Marine Le Pen la patru ani de închisoare

Extrema dreaptă franceză a anunțat demonstrații pașnice și alte evenimente, inclusiv distribuirea de pliante, în sprijinul liderei sale, Marine Le Pen, care a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European. Această sentință îi interzice, de asemenea, să ocupe o funcție publică timp de cinci ani, ceea ce înseamnă că nu va putea candida la prezidențiale în 2027.

Președintele partidului Adunarea Națională și succesorul politic al lui Marine Le Pen, Jordan Bardella, a făcut anunțul despre manifestații într-un interviu la postul de radio Europe 1, unde a lansat un apel la „indignare”, dar fără acte de violență „care le-ar putea oferi adversarilor politici o scuză” pentru a-i ataca.

„Nu suntem fasciști, nu suntem rasisti, nu suntem de extremă dreapta. Suntem oameni rezonabili, patrioți, ne iubim țara și vrem să luptăm pentru destinul Franței și pentru viața de zi cu zi a francezilor”, a declarat Jordan Bardella, politician în vârstă de 29 de ani, considerat cel mai probabil înlocuitor al lui Marine Le Pen la viitoarele alegeri prezidențiale.

Marine Le Pen a acuzat „sistemul” că a lansat o „bombă nucleară” împotriva ei pentru a o elimina de pe scena politică. „Dacă judecătorii și magistrații decid cine se poate prezenta la alegeri și pe cine pot vota francezii, atunci nu suntem într-o democrație”, a spus Marine Le Pen la o întâlnire cu deputații partidului său.

- Publicitate -
Ad Image

Le Pen a afirmat că sistemul a acționat „evident pentru că suntem aproape de a câștiga alegerile”, adăugând că a decis să treacă „la o treaptă superioară” în acest context.

Marine Le Pen a fost condamnată luni de un tribunal din Paris la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată și la o pedeapsă de patru ani de detenție, dintre care doi cu executare, în care va putea fi monitorizată la domiciliu cu ajutorul unei brățări electronice. Condamnarea include, de asemenea, o amendă de 100.000 de euro, pronunțată într-un dosar de deturnare de fonduri ale Parlamentului European, referitor la angajarea ca asistenți de europarlamentari a unor persoane care, de fapt, lucrau pentru partidul Adunarea Națională. Opt foști eurodeputați ai acestui partid au fost, de asemenea, condamnați în același dosar.

Marine Le Pen a înaintat recurs, astfel că, până la pronunțarea sentinței definitive, pedeapsa penală va fi suspendată; totuși, decizia privind ineligibilitatea politică rămâne în vigoare, ceea ce înseamnă că ea nu va mai putea candida la alegerile prezidențiale din 2027, cu excepția cazului în care va fi pronunțată o sentință definitivă care să nu mai prevadă interdicția de a ocupa o funcție publică.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *