PSD decide sâmbătă soarta intrării în Guvernul Bolojan
Sorin Grindeanu a anunțat că PSD va decide sâmbătă, prin vot, dacă va intra în Guvernul condus de Ilie Bolojan. Portofoliile care vor reveni partidului urmează să fie stabilite până duminică seară, iar candidații vor fi votați în cadrul Consiliului Politic Național.
Grindeanu a menționat că urmează întâlniri în orele următoare și în ziua de sâmbătă, precizând: „În momentul când avem acest pachet de măsuri, premierul desemnat îl va prezenta și e normal să o facă dânsul, nu altcineva.”
Acesta a subliniat că PSD va avea „sigur” un vicepremier dacă va intra la guvernare, dar decizia finală va fi luată sâmbătă prin vot. „Mâine hotărâm dacă intrăm sau nu, după care vom avea în principiu, 24 de ore în care vom ști portofoliile care revin Partidului Social Democrat,” a adăugat Grindeanu.
Colectivul PSD care dorește să ocupe aceste funcții se va înscrie, iar duminică după-amiază va avea loc un vot în cadrul Consiliului Politic Național pe titularii care vor ocupa aceste demnități.



