PSD îl acuză pe Victor Ponta de sustragerea datelor partidului
Partidul Social Democrat (PSD) îl acuză pe Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidenţiale, că a sustras bazele de date cu numerele de telefon ale primarilor PSD, trimițându-le „mesaje mincinoase”. PSD a declarat că Ponta, „din disperare”, demonstrează că nu are limite în ceea ce privește acțiunile ilegale desfășurate în campania electorală.
„A furat bazele de date cu numere de telefon ale primarilor PSD și le trimite mesaje mincinoase. A mai făcut asta în trecut, când avea un partiduleț cu care a eșuat. Și acum, ca și atunci, credea că poate reuși în politică parazitând PSD”, este mesajul transmis de PSD pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, PSD a mai afirmat că „Victor Ponta este consecvent doar când încearcă să se cațere pe munca foștilor colegi prin trădare, minciună și dezinformare. De aceea, aventurile sale politice se sfârșesc întotdeauna prost”.
Într-o captură a unui mesaj, publicată pe pagina de Facebook a PSD, apare următorul text care ar fi fost transmis de Victor Ponta: „Bună ziua, domnule primar! Victor Ponta sunt și mă bazez pe sprijinul dvs. Vom colabora și de la Cotroceni, la fel de bine ca și atunci când eram la Guvern”.



