Răspunsul lui Nicușor Dan la interdicția BEC privind campania USR
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a reacționat la decizia BEC care interzice USR să facă campanie pentru el. Dan a afirmat că nu se poate interzice unui individ, membru de partid, să participe la activități politice. „Eu pot să cred că BEC poate să aibă o dispoziţie cu privire la un partid care are un candidat. Dar nu poate să interzică unei persoane să facă orice fel de activitate politică doreşte. Asta înţeleg eu”, a declarat el.
Referitor la utilizarea codului de mandatar financiar, Nicuşor Dan a menționat că este o „chestiune tehnică”. El a subliniat că, dacă dorește să își asume mesajele publice transmise de membri ai USR, aceștia pot să facă campanie pentru el. „Dar dacă eu vreau să îmi asum mesajele publice pe care le dă preşedintele USR Brăila sau USR Iaşi, şi comunic asta BEC, evident că USR Brăila poate să facă o campanie pentru mine”, a spus el.
În legătură cu intenţia BEC de a amenda USR, Nicuşor Dan a precizat că formaţiunea va contesta această decizie. „Ce este absolut cert este că un partid are un candidat oficial în cursă, iar un membru al USR, oricine ar fi el, nu poate avea îngrădiri în exprimare. Oamenii din USR pot să facă o campanie pentru mine”, a declarat el.
Dan a adăugat că reglementările actuale sunt benefice, permițând persoanelor publice să comunice cu Autoritatea Electorală Permanentă, asumându-și mesajele transmise de susținători. „E absolut legal, pentru că suntem într-o democraţie şi orice persoană are dreptul inclusiv să se răzgândească”, a completat el.



