Răspunsul lui Zelenski la atacul devastator al Rusiei asupra clădirii administrative din Herson
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat distrugerea de către Rusia a clădirii administraţiei de stat din regiunea Herson, în sudul Ucrainei. Rusia a lansat o serie de bombardamente asupra Ucrainei după o lovitură fără precedent primită de la serviciul special ucrainean, care a dus la distrugerea unei părţi semnificative din aviaţia strategică nucleară a Rusiei.
„Forţele ruse au distrus-o complet. Două atacuri cu bombe glisante. Atacuri deliberate, nu accidentale. Fără nicio logică militară. Sunt nişte creaturi complet bolnave”, a declarat Zelenski pe contul său de pe platforma X, postând fotografii cu clădirea distrusă.
El a subliniat că „e nevoie de forţă pentru a-i opri să distrugă şi să ucidă. Toată lumea vede clar cine are o astfel de forţă şi totuşi nu o foloseşte în favoarea păcii. Din păcate, nu o foloseşte”, referindu-se la administraţia preşedintelui american Donald Trump.
Preşedintele Ucrainei a încheiat mesajul mulţumind „tuturor celor din lume care contribuie la schimbarea acestei situaţii” şi la asigurarea securităţii ucrainenilor. Kievul a cerut de luni de zile lui Donald Trump să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru a forţa Kremlinul să pună capăt agresiunii militare împotriva Ucrainei.
Autorităţile de la Kiev se pronunţă pentru o încetare a focului de 30 de zile, dar Moscova, ale cărei forţe continuă să înainteze în mai multe sectoare ale frontului, refuză să ia în considerare această propunere.



