Reacția Kremlinului la avertismentul lui Trump: „Putin riscă să se ardă”
Kremlinul a declarat miercuri că interesele naționale sunt primordiale pentru președintele Vladimir Putin, în urma comentariilor făcute de omologul său american, Donald Trump, care a afirmat că liderul rus „se joacă cu focul” refuzând să se angajeze în discuții cu Kievul pentru încetarea focului în Ucraina.
Trump, care în campania electorală a promis să pună capăt rapid conflictului din Ucraina, a revenit asupra unei posibile reconciliere cu Moscova, atacându-l pe Putin într-o postare pe rețeaua sa online, Truth Social. „Ceea ce Vladimir Putin nu realizează este că, dacă nu eram eu, în Rusia s-ar fi întâmplat o mulțime de lucruri rele, vreau să spun CU ADEVĂRAT RELE. El se joacă cu focul”, a scris Trump marți, în contextul unuia dintre cele mai grave atacuri cu drone și rachete lansate de forțele ruse în ultimii trei ani în Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat afirmațiile președintelui SUA, spunând că administrația Trump face „eforturi considerabile către o soluționare pașnică”, adăugând că Rusia este „recunoscătoare pentru eforturile de mediere ale președintelui Trump personal”. Totuși, Peskov a subliniat că există „o mulțime de nuanțe” care trebuie clarificate înainte de a ajunge la un acord de pace.
„Exact ca Statele Unite, Rusia are propriile interese naționale, care sunt mai presus de orice pentru noi și pentru președintele nostru. De aceea, ne pregătim pentru următoarea rundă de negocieri cu partea ucraineană și vom continua contactele cu americanii”, a declarat Peskov într-o conferință de presă.
Consilierul pentru politică externă de la Kremlin, Iuri Ușakov, a afirmat că afirmațiile lui Donald Trump sugerează că acesta nu este la curent cu realitățile războiului din Ucraina. „Am ajuns la concluzia că Trump nu este informat suficient despre ceea ce se întâmplă în realitate în contextul confruntării ruso-ucrainene. În special, nu este informat despre frecvența crescută a atacurilor teroriste masive efectuate de Ucraina împotriva orașelor pașnice ruse. Trump știe doar ce măsuri de ripostă luăm noi”, a subliniat Ușakov miercuri.



