Reacția lui Vladimir Putin în urma dispariției papei Francisc
Vladimir Putin a transmis un mesaj de condoleanțe după anunțul privind decesul Papei Francisc. Liderul de la Kremlin a afirmat că „va păstra pentru totdeauna cea mai strălucitoare amintire despre el.”
„Vă rog să acceptați sincerele mele condoleanțe în legătură cu decesul Sanctității Sale Papa Francisc”, a declarat Putin în mesajul său adresat Eminenței Sale Kevin Joseph Farrell, șambelan al Bisericii Romano-Catolice. Președintele rus a subliniat că Papa Francisc s-a bucurat de un mare prestigiu internațional, fiind un slujitor fidel al învățăturii creștine, un înțelept religios și om de stat, un apărător consecvent al valorilor înalte ale umanismului și justiției.
Putin a amintit, de asemenea, despre implicarea Papei în dezvoltarea dialogului dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică, precum și în interacțiunea constructivă dintre Rusia și Sfântul Scaun. „Am avut ocazia să comunic cu acest om remarcabil în multe ocazii și voi păstra pentru totdeauna cea mai strălucitoare amintire despre el. În această oră de durere, aș dori să vă transmit dumneavoastră și întregului cler catolic cuvinte de compasiune și sprijin”, a adăugat Putin.
Este important de menționat că Suveranul Pontif a criticat în termeni duri războiul declanșat de Vladimir Putin, afirmând cu ocazia a 1000 de zile de la începutul invaziei că „Este o comemorare tragică pentru victime și distrugerile pe care (invazia) le-a provocat, dar, în același timp, (este) un dezastru rușinos pentru întreaga umanitate.”



