Reluarea lucrărilor de extindere a bulevardului Prelungirea Ghencea
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat vineri continuarea proiectului Prelungirea Ghencea – Domnești, cu emiterea ordinelor de începere a lucrărilor pe alte tronsoane. „Vom relua lucrările pentru finalizarea proiectului Prelungirea Ghencea – Domnești. Am dat ordinul de începere pentru tronsoanele cuprinse între Str. Râul Doamnei – Str. Valea Oltului și Str. Valea Oltului – Str. Mărăcineni”, a declarat Nicușor Dan pe rețelele de socializare.
Proiectul vizează supralărgirea străzii Prelungirea Ghencea la patru benzi, realizarea unui nod intermodal de tip Park&Ride și a unei linii de tramvai. Potrivit primarului, actualizarea proiectului a fost efectuată de compania câștigătoare a licitației, asocierea Bogart – Concelex, care a avut colaborări anterioare de succes, inclusiv pentru reabilitarea Podului Grant.
În prezent, porțiunea de drum dintre Strada Brașov și terminalul liniei de tramvai 41 este aproape finalizată, circulația desfășurându-se pe câte două benzi pe sens. Nicușor Dan a explicat că se lucrează în continuare pentru asfaltarea intersecțiilor cu străzile laterale, realizarea marcajelor pe sensul spre Domnești și executarea trecerii peste ampriza tramvaiului 41, la intersecția Bd. Ghencea cu Str. Constantin Titel Petrescu.


