Revitalizarea unui plan îndrăzneț: Rusia și viziunea sa de a transforma cursurile râurilor siberiene
În anii ’70, Uniunea Sovietică a folosit dispozitive nucleare pentru a încerca redirecționarea apei din râurile siberiene către Asia Centrală, în loc să se verse în Oceanul Arctic. Proiectul a fost un mare eșec, dar după 50 de ani de la primele „explozii nucleare pașnice”, ideea ar putea fi readusă la viață.
La vest de Munții Ural se află Lacul Nuclear, un loc inaccesibil pentru mulți, dar care oferă priveliști minunate. Acest lac a fost creat pe 23 februarie 1971, când Uniunea Sovietică a detonat simultan trei dispozitive nucleare îngropate la 127 de metri sub pământ, fiecare având o putere de explozie de aproximativ 15 kilotone TNT. Experimentul, denumit „Taiga”, a fost parte a unui program sovietic de „explozii nucleare pașnice” care a durat două decenii.
Scopul testului din Siberia era să ajute la excavarea unui canal uriaș care să lege râul Peciora de Kama, un afluent al Volgăi. Aceasta ar fi permis redirecționarea unei părți din apa care curge în mod normal spre râul Peciora către sud, prin Volga, având ca rezultat devierea unui volum semnificativ de apă din Oceanul Arctic spre regiunile dens populate și cu climă aridă din Asia Centrală și sudul Rusiei.
Planul nu se limita doar la devierea râului Volga, ci includea și alte râuri siberiene, cu ajutorul a mii de kilometri de canale și rezervoare interconectate. Cu toate că sovieticii au încercat să ascundă experimentul folosind un explozibil cu fisiune redusă, exploziile au fost detectate internațional, generând plângeri din partea Suediei și Statelor Unite pentru încălcarea Tratatului de interzicere parțială a testelor nucleare.
După jumătate de secol, Lacul Nuclear este o curiozitate turistică aproape uitată, dar rămâne o dovadă a ambițiilor Uniunii Sovietice. Proiectele de redirecționare apăreau cu un secol înainte de exploziile nucleare, cu scopul de a salva Marea Aral, care aproape că a secat din cauza supraexploatării afluenților săi. Oficialii sovietici credeau că apa din râurile siberiene nu avea nicio utilitate pentru Oceanul Arctic.
În anii ’70 și începutul anilor ’80, s-au investit sute de milioane de ruble în proiect, implicând aproximativ 200 de institute de cercetare și organizații. Ideea de a redirecționa apa din râurile siberiene a fost criticată de experți, iar opoziția s-a transformat într-o campanie publică neobișnuită pentru perioada sovietică. Dezastrul nuclear de la Cernobîl din 1986 a dus la anularea proiectului de către premierul Mihail Gorbaciov.
Cu toate acestea, ideea nu a dispărut complet. În 2008, fostul primar al Moscovei, Iuri Lujkov, a publicat o carte în care susținea redirecționarea cursului râurilor siberiene. Recent, cercetători ruși au afirmat că progresele științifice din ultimele decenii ar putea face un astfel de proiect mai realizabil, aliniindu-se noii doctrine geopolitice a Moscovei. Istoricul Paul Josephson a subliniat că Rusia, ca imperiu de resurse, ar putea colabora cu China pentru a transfera apă din Siberia către regiunile agricole din nordul Chinei.
