România continuă să aspire la programul Visa Waiver
România rămâne candidată la programul Visa Waiver, a declarat, miercuri, însărcinatul cu afaceri al SUA la București, Michael Dickerson, înaintea recepției de Ziua Independenței. El a subliniat că președintele Trump a stabilit ca prioritate securitatea și siguranța americanilor, iar programul Visa Waiver este văzut din această perspectivă.
„Programul Visa Waiver nu doar că facilitează călătoriile și schimburile comerciale, ci poate contribui la securitatea țării. S-a luat decizia de sistare a programului, dar România rămâne candidată la programul Visa Waiver. Nu am un glob de cristal să ghicesc, dar sunt optimist că, la un moment dat, România va intra în program”, a afirmat Dickerson.
El a menționat că anul trecut, 24.000 de români au călătorit în SUA, fără a beneficia de programul Visa Waiver, majoritatea fiind studenți, oameni de afaceri sau turiști. „I-aș încuraja pe toți cei care vor să facă turism de afaceri sau să studieze să aplice la asemenea vize. De asta avem un Consulat aici”, a precizat diplomatul.


