România pune în funcțiune una dintre cele mai impozante unități de producție de pulberi explozive din Europa!

B.M.
Moderator B.M.
6 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

România pune în funcțiune una dintre cele mai impozante unități de producție de pulberi explozive din Europa!

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, a anunțat că România va avea, în maximum doi ani și jumătate, una dintre cele mai mari fabrici de pulberi pentru explozibili din Europa. Guvernul va investi 1 miliard de lei în capacitățile de producție ale industriei naționale de apărare.

„Am început o mapare a tot ceea ce poate să ofere astăzi România în industria națională de apărare, unde avem 22 de companii cu capital integral sau majoritar de stat. În total, 143 de companii din România sunt autorizate să furnizeze materiale și echipamente pentru industria de apărare”, a declarat Ivan. Acesta a subliniat importanța accesării fondurilor europene, menționând că România se află în discuții pentru a obține parte din cei 150 de miliarde de euro disponibili prin mecanismul SAFE (Security Action For Europe).

România a început în acest an să investească 1 miliard de lei pentru a dezvolta capacități de producție. Până la sfârșitul anului, se va implementa o nouă linie de producție pentru TNT și RDX, iar exproprierea unei foste fabrici din județul Brașov, lângă Pirochim Victoria, va permite construirea uneia dintre cele mai mari fabrici de pulberi din Europa. Scopul este de a reduce dependența de importurile din afara Uniunii Europene.

În prezent, România produce între 6.000 și 20.000 de bucăți de muniție de artilerie pe an, între 300.000 și 55 de milioane de cartușe de calibru mic, până la 60.000 de grenade de mână și între 240 și 5.000 de tone de explozibili echivalenți TNT anual. Ministrul a menționat că se lucrează la modernizarea capacităților de producție pentru a produce muniție compatibilă NATO.

- Publicitate -
Ad Image

Durata estimată pentru operaționalizarea fabricii de pulberi este de doi ani și jumătate. Ivan a precizat că s-au câștigat procese legale necesare pentru expropriere și că se lucrează la proiectele de fezabilitate și tehnice, urmând achiziția halelor de producție și a instalațiilor necesare.

„Importăm pulbere pentru explozibili din Serbia și China, cu un termen de livrare de doi ani, ceea ce este extrem de mult. Este esențial pentru România să avem această fabrică pentru a nu rămâne descoperiți în fața unor eventuale crize de aprovizionare”, a concluzionat Bogdan Ivan.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *