Romgaz suspendă temporar acțiunea de dizolvare împotriva Greenpeace
Romgaz a anunțat că a renunțat „pentru moment” la procesul prin care solicita dizolvarea Fundației Greenpeace România. Compania națională susține că a luat această decizie „cu bună credință” după ce Greenpeace a actualizat datele în toate dosarele deschise referitoare la proiectul Neptun Deep. Pe 11 iunie, Romgaz a transmis un comunicat de presă în care menționa că „a decis, pentru moment, să renunțe la cererea de dizolvare a Fundației Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România (…) înainte de primul termen”.
„Decizia a fost luată cu bună-credință, având în vedere clarificările și precizările depuse de Fundația Greenpeace în toate dosarele în curs cu privire la datele sale de identificare reale”, se arată în comunicat. Romgaz a acuzat Greenpeace de „o strategie” prin care organizația evita executarea silită, afirmând că „Greenpeace a indicat în mod sistematic codul de înregistrare în scopuri de TVA pentru achiziții intracomunitare în locul codului de identificare fiscală sub care își desfășoară activitatea”. De asemenea, Greenpeace a „omis” să indice în documentele procesuale contul bancar și numărul de înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, continuând să indice o adresă a unui sediu vechi chiar și după înregistrarea modificării acestuia.
Romgaz subliniază că acest tipar a fost urmat de trei echipe diferite de avocați și sugerează că ar putea depăși o simplă eroare materială, indicând o strategie menită să împiedice tragerea la răspundere. Compania afirmă că, după cererea de dizolvare a organizației, Greenpeace „și-a rectificat și completat datele de identificare”, forțând astfel organizația să „își asume o identificare corectă și completă”.
„Deoarece demersul Romgaz a obligat Greenpeace să își corecteze și completeze datele de identificare reale în toate dosarele, Romgaz renunță, la acest moment, la acțiunea formulată împotriva Greenpeace și va continua să evalueze, în mod corect, transparența și responsabilitatea juridică și patrimonială a acestei fundații, inclusiv în considerarea noilor date de identificare comunicate instanțelor de judecată. În cazul în care se va impune, Romgaz nu va ezita să formuleze o nouă acțiune împotriva Greenpeace”, a adăugat compania națională.
Contextul scandalului dintre Romgaz și Greenpeace
Exploatarea în cadrul proiectului Neptun Deep ar urma să înceapă în anul 2027, iar oficialii români afirmă că țara noastră va deveni „un furnizor de securitate energetică pentru Europa” și va obține miliarde de euro anual. Greenpeace, pe de altă parte, susține că proiectul are un „impact climatic mult subestimat” și că companiile implicate vor fi cei mai mari poluatori din țară. Statul, prin intermediul Romgaz, afirmă că proiectul respectă legislația și va asigura securitatea energetică a României.
Greenpeace a deschis în ultimul an șase procese pentru anularea sau suspendarea diverselor acte administrative legate de proiectul Neptun Deep. La începutul lui 2025, Greenpeace a pierdut un proces în instanță prin care solicita suspendarea Acordului de Mediu pentru acest proiect, fiind obligată să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 300.000 de lei către Romgaz și OMV.
Romgaz a cerut unui executor judecătoresc să obțină aceste cheltuieli de la Greenpeace, dar, conform părții Romgaz, organizația nu are „active, bunuri imobile sau mobile, disponibilități bănești” și nici „un cont deschis la unitățile bancare”. Aceasta a fost baza cererii de dizolvare a Greenpeace. În cererea de chemare în judecată, Greenpeace s-a identificat doar cu un cod CIF: 37026417, același cod apărând în alte procese cu Romgaz. Executorul judecătoresc a constatat că Greenpeace mai are un alt cod CIF, 22747989, pentru care există conturi bancare și pe care sunt primite donațiile.
Vlad Cătună, coordonatorul campaniilor Greenpeace, a explicat că codul CIF 37026417 este folosit în achizițiile intracomunitare și a menționat că a fost o „greșeală” a avocaților de a introduce acest cod în cererile de chemare în judecată din procesele cu Romgaz.



