Sărbătoarea Planetei Noastre: Importanța Zilei Pământului din 22 aprilie 2025

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Sărbătoarea Planetei Noastre: Importanța Zilei Pământului din 22 aprilie 2025

În fiecare an, pe data de 22 aprilie, se sărbătorește Ziua Pământului, un eveniment dedicat protejării mediului înconjurător și conștientizării problemelor ecologice cu care se confruntă planeta Pământ. Această sărbătoare a fost inaugurată pentru prima dată în 1970, în Statele Unite ale Americii, având ca scop trezirea clasei politice din dezinteresul față de mediu. Ziua Pământului a fost declarată sărbătoare oficială în anul 2009 de către Organizația Națiunilor Unite (ONU).

Istoria Zilei Pământului

Unul dintre momentele cheie care au dus la conștientizarea și declararea unei zile dedicate Pământului a fost lansarea cărții „Silent Spring” de către biologul Rachel Carson. Această publicație a sensibilizat cititorii și a fost vândută în sute de mii de exemplare în peste 20 de țări, crescând interesul pentru importanța organismelor vii și problemele de mediu, precum și legătura dintre poluare și sănătatea umană.

Ulterior, senatorul Gaylord Nelson, îngrijorat de deteriorarea mediului din Statele Unite, a anunțat lansarea unui curs despre poluare în campusurile universitare, alături de co-președintele său, politicianul Pete McCloskey. Împreună au organizat cursurile într-o zi de 22 aprilie. După 20 de ani, în 1990, mai mult de 200 de milioane de oameni au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare, militați pentru un viitor mai bun al planetei.

Activitățile de Ziua Pământului

Scopul evenimentului anual este de a educa și implica oamenii în protejarea mediului prin acțiuni precum reciclarea, reducerea consumului de resurse și adoptarea unui stil de viață sustenabil. Data de 22 aprilie a fost aleasă pentru a atrage atenția asupra importanței protejării și respectării mediului înconjurător. ONU își propune ca tot mai mulți locuitori ai planetei să devină conștienți de importanța protejării mediului și să devină susținători ai dezvoltării durabile, atât prin exemplul personal, cât și prin susținerea legilor și politicilor care promovează tehnologiile și profesiile verzi.

- Publicitate -
Ad Image

Temele Zilei Pământului

Ziua Pământului se desfășoară anual în jurul unei teme. Printre temele abordate în anii anteriori se numără:

  • Anul 2020 – „Acțiune privind clima”;
  • Anul 2021 – „Restaurăm Pământul nostru”;
  • Anul 2022 – „Investește în planeta noastră”;
  • Anul 2023 – „Investește în planeta noastră 2”;
  • Anul 2024 – „Planeta versus Plastic”.

Tema Zilei Pământului din 2025 este: „Puterea noastră, Planeta noastră” (#EarthActionDay). Evenimentul îndeamnă toți oamenii să se unească în jurul energiei regenerabile, având ca obiectiv triplarea energiei curate până în 2030, conform Earthday.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *