Șefa DSP Olt, în fața instanței: DNA o acuză de corupție în legătură cu un teren și o plată suspectă pentru o angajată a unui salon de înfrumusețare
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Olt, Elena Ioniţă, împreună cu patru angajaţi ai instituţiei şi administratorul unei societăţi comerciale, au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie. Acuzaţiile includ luare şi dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
Conform anchetatorilor, Ioniţă ar fi primit mită de la administratorul unei societăţi comerciale cu care DSP Olt avea un contract de închiriere pentru un teren de 612 metri pătraţi în Slatina. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a Elenei Ioniţă pentru abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită (două infracţiuni, dintre care una în formă continuată) şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
De asemenea, au fost trimise în judecată, sub control judiciar, Marinela Rodica Madan, coordonator al Departamentului Supraveghere în Sănătate Publică din cadrul DSP Olt, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale, şi Iuliana Alina Odagiu, asistent medical în DSP Olt, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dare de mită în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.
Procurorii anticorupţie i-au mai trimis în judecată, în stare de libertate, pe administratorul unei societăţi comerciale pentru dare de mită, pe Alexandru Alin Odagiu, consilier în cadrul DSP Olt, pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale, şi pe Maria Cristina Constantin, funcţionar în cadrul DSP Olt, pentru fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
Mită în teren
În rechizitoriul procurorilor se menţionează că, în aprilie 2021, în contextul derulării unui contract de închiriere între DSP şi o societate comercială administrată de inculpatul P.S.A., Elena Ioniţă ar fi primit cu titlu de mită un lot de teren de 612 metri pătraţi în Slatina, într-o zonă cu potenţial de dezvoltare imobiliară. Terenul respectiv ar fi fost vândut părinţilor Elenei Ioniţă printr-un contract de vânzare-cumpărare pentru suma de aproximativ 9.000 de euro, deşi terenuri similare au fost vândute pentru sume între 32.000 şi 35.000 de euro.
Procurorii au constatat că nu s-a găsit nicio dovadă a plăţii efective a sumei de 44.000 lei (aproximativ 9.000 de euro), înscrisurile notariale menţionând că banii au fost plătiţi în numerar, fără dovezi care să ateste plata.
Angajată la DSP, muncă la salon
Între iunie 2022 şi octombrie 2024, Ioniţă ar fi dispus plata salariului pentru Odagiu, care figura ca angajată a DSP Olt, deşi aceasta nu ar fi desfăşurat activitatea în cadrul instituţiei, încasând necuvenit salariul lunar. Ioniţă ar fi fost ajutată de Madan, care a semnat documentele necesare atestând prezenţa lui Odagiu la serviciu, prejudiciind astfel bugetul instituţiei cu suma de 163.426 lei.
În această perioadă, Iuliana Odagiu ar fi desfăşurat activităţi profesionale la salonul de înfrumuseţare care îi aparţine. De asemenea, Ioniţă ar fi beneficiat de servicii de cosmetică şi înfrumuseţare de la Odagiu, în cuantum total de 23.865 lei.
Direcţia de Sănătate Publică Olt s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 163.426 lei. Măsuri asigurătorii au fost dispuse asupra bunurilor aparţinând Elenei Ioniţă, Marinelei Madan Rodica şi Iulianei Odagiu. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii.



