Şeful diplomaţiei turce analizează posibila dezintegrare a NATO
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat că Europa trebuie să răspundă la amenințările președintelui american Donald Trump de a reduce rolul Washingtonului în securitatea europeană prin formarea unui nou centru de putere pe continent. Ankara își exprimă dorința de a fi parte componentă a oricărei noi structuri de securitate la nivel european în eventualitatea destrămării NATO.
Într-un interviu, Fidan a menționat că acțiunile președintelui american reprezintă „un semnal de alarmă pentru a ne uni și a ne proiecta propriul centru de gravitație”. El a adăugat că Turcia ar dori să facă parte din orice nouă arhitectură de securitate europeană, în cazul în care NATO se destramă. „Duhul a ieșit din sticlă și nu există nicio modalitate de a-l băga la loc”, a afirmat Fidan referindu-se la securitatea europeană.
Ministrul turc de externe a subliniat că, chiar dacă Trump decide să nu se retragă din Europa în acest moment, este posibil ca, în viitor, un alt lider cu opinii și idei politice similare să ia în considerare reducerea contribuțiilor Americii la securitatea europeană.
Fidan a participat recent la summitul de la Londra privind situația Ucrainei și securitatea Europei, unde a fost întâmpinat de premierul britanic Keir Starmer. Turcia este membră a NATO din 1952 și dispune de a doua armată ca mărime din cadrul Alianței nord-atlantice, având cartierul general al Comandamentului Terestru Aliat. De asemenea, bazele aeriene Incirlik și Konya au fost implicate în numeroase operațiuni militare NATO de la înființarea lor.



