Seism devastator în Grecia, în zorii zilei de miercuri. Epicentrul se află la 100 km de țărmurile insulelor Creta și Santorini.

B.M.
Moderator B.M.
1 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Seism devastator în Grecia

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, având epicentrul situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee. Seismul s-a produs la o adâncime de 78 de kilometri în jurul orei locale 01.51 (marţi, 22.51 GMT). Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube.

Epicentrul cutremurului se află la aproximativ 100 de kilometri de coastele insulelor Creta şi Santorini. Regiunea insulei Santorini, o destinaţie turistică populară în Grecia, a cunoscut o activitate seismică excepţională în ianuarie şi februarie, cu mii de trepidaţii care au determinat unii locuitori să fugă din zonă.

Grecia este situată pe mai multe falii geologice din sud-estul Mediteranei şi este afectată în mod regulat de cutremure. Ultimul cutremur mortal din arhipelag a avut loc în octombrie 2020, pe insula Samos, având o magnitudine de 7,0, soldându-se cu doi morţi la Samos şi peste 100 de victime în oraşul portuar Izmir din Turcia.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *