Senatul analizează moțiunea AUR împotriva ministrului Energiei
Senatul dezbate și votează, luni de la ora 16.00, moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Moțiunea, intitulată „Ministrul Energiei – un lider fără direcție, între promisiuni verzi și realități gri”, a fost depusă pe 26 martie în plen de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu. Cei 45 de semnatari ai moțiunii (28 senatori AUR, 10 S.O.S. România și 7 POT) solicită demisia acestuia, acuzând o gestionare dezastruoasă a domeniului energetic, vital pentru orice țară.
Senatorii afirmă că „domeniul Energiei reprezintă o pălărie prea mare pe capul ministrului Burduja” și subliniază că România se confruntă cu un deficit cronic de capacități de producție a energiei electrice. Deși Burduja a recunoscut public această problemă, semnatarii moțiunii susțin că faptele sale nu s-au ridicat la nivelul declarațiilor. Proiectele menite să crească producția au fost prioritizate greșit, iar cele care se puteau realiza ușor au fost blocate de lipsa voinței politice.
Moțiunea menționează că Burduja a preferat să semneze atribuiri directe în valoare de miliarde de euro, fără transparența asociată unei licitații publice, ignorând proiecte mai ușor și mai rapid de realizat, cu necesar de finanțare mult mai mic. De asemenea, acesta este acuzat de „alocarea arbitrară a resurselor publice unor companii private, fără proceduri competitive” și de „gestionarea defectuoasă a fondurilor europene și naționale”. Senatorii subliniază incapacitatea ministerului de a reduce costurile energiei electrice pentru populație și sectorul industrial.
Conform ultimei statistici publicate de Eurostat, România se află pe locul patru în Uniunea Europeană în ceea ce privește prețurile la electricitate pentru gospodării, aproape dublu față de statele învecinate, precum Ungaria, Bulgaria și Serbia.
Semnatarii moțiunii consideră că „în fruntea ministerului Energiei este o persoană care și-a construit imaginea pe promisiuni mari, dar ale cărei decizii sunt un haos total”. La începutul mandatului, Burduja se prezenta ca un susținător al energiei verzi, dar a început să critice tranziția energetică, propunând un „Smart Deal” fără a oferi detalii clare.
Senatorii AUR, S.O.S. România și POT afirmă că Burduja a demonstrat că nu are viziunea, fermitatea și competența necesare pentru a conduce Ministerul Energiei. Aceștia cer demisia sa, considerând că lipsa de strategie și asumare, împreună cu o inconsecvență periculoasă, nu mai poate continua. „România nu își permite să plătească prețul greșelilor sale”, conchid semnatarii moțiunii.
În ziua depunerii documentului, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat: „Primesc azi de la senatorii izolaționiști o moțiune simplă. Mulțumesc! E semn că facem treabă bună iar asta deranjează.”



