Silviu Predoiu, răspuns la acuzațiile lui Victor Ponta
Silviu Predoiu, candidat la alegerile prezidențiale și fost număr doi în Serviciul de Informații Externe, a abordat, într-un clip video postat pe TikTok, acuzațiile contracandidatului său, Victor Ponta, referitoare la inundațiile din România și deschiderea barajului Porțile de Fier, intenționând să evite devastarea Belgradului.
„Vorbind de inundații, pe domnul Ponta l-a luat valul. Dumnealui era preocupat să explice cum e cu cetățenia sârbească și a găsit acest exemplu. […] Ce-i scapă dumnealui este că n-a putut să dispună nimic în afara legii. Există un acord comun cu partea sârbească privind gestionarea barajului Porțile de Fier, care prevede că, atunci când cotele apei dincolo de baraj cresc peste 69,5 metri, partea română are obligația să deschidă. Deci, domnul Ponta n-a luat o decizie, că nu i-a executat nimeni o decizie ilegală, cum spune dumnealui: în miezul nopții s-a trezit, a dat telefoane, deschideți și inundați și evacuați. Nu așa se face. Și n-a făcut asta. Deci nu a făcut. A respectat legea cu măsurile de rigoare pentru a proteja. Dar, dacă spunea doar atât, nu putea să justifice de ce a primit cetățenia sârbească, care este, într-adevăr, o problemă serioasă. Chiar dacă i-a fost acordată ca recunoștință pentru meciurile de baschet pe care le juca cu domnul Vucic, cetățenia nu i-a fost dată cu forța. A acceptat-o. A depus un jurământ. Pentru că asta prevede legea sârbească. Nu e cetățenie onorifică, pentru că sârbii nu dau cetățenie onorifică. Dau cetățenie accelerată, care este absolut egală în obligații și în drepturi cu cetățenia normală, prin naștere. Trebuia să explice cumva domnul Ponta și a găsit o explicație. Dumnealui nu-i lipsesc explicațiile, că are prezentă de spirit, dar l-a luat un pic, cum am zis, valul și a scăpat asta: Am dat dispoziție să.., uitând că există acea bază legală care i-a permis să dea acea dispoziție și care, cumva, îl obliga”, a declarat Silviu Predoiu.
În 2014, în plin val de inundații care amenințau Balcanii, Victor Ponta a autorizat deschiderea barajului Porțile de Fier. Deși a fost prezentat ca un gest de „solidaritate” cu Belgradul, în realitate a fost o simplă respectare a legii. Conform reglementărilor internaționale și acordurilor de funcționare ale barajului, în astfel de situații, decizia de deschidere este automată: se acționează pentru protejarea zonelor populate, indiferent de granițe. România nu a făcut niciun gest special – a aplicat o obligație legală, așa cum ar fi trebuit să facă orice stat responsabil. A transforma respectarea unei reguli într-un gest de eroism politic este periculos. Legea e lege – și trebuie aplicată, nu vândută ca favor.


